Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:19 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea domnului senator Georgică Severin, preşedintele Comisiei pentru cultură şi media a Senatului, cu E.S. domnul Hamid Moayyer, ambasadorul Republicii Islamice Iran în România - 18 iunie 2015

ro

19 Jun, 2015 12:42 865 Marime text
Domnul senator Georgică Severin, preşedintele Comisiei pentru cultură şi media a Senatului, a avut, în data de 18 iunie 2015, o întrevedere cu E.S. domnul Hamid Moayyer, ambasadorul Republicii Islamice Iran în România.
 
Preşedintele Comisiei pentru cultură şi media a Senatului a exprimat satisfacţia pentru semnarea, în august 2014, la Teheran, a Programului de schimburi în domeniile culturii, artei, ştiinţei şi educaţiei, subliniind contribuţia majoră pe care diplomaţia parlamentară o poate aduce, prin deschidere şi realism, la implementarea Programului şi apropierea, prin cultură, a celor două popoare.
 
E.S. domnul Hamid Moayyer, ambasadorul Republicii Islamice Iran în România, a arătat că, pentru poporul iranian, „cultura prezintă o importanţă deosebită în viaţa umană întrucât poate aduce pacea şi securitatea”, fiind evocată personalitatea fostului Preşedinte al Republicii Islamice Iran, Mohammad Khatami, care a propus Dialogul între civilizaţii ca nouă perspectivă, interculturală, pentru promovarea păcii mondiale. E.S. domnul Hamid Moayyer a subliniat că „lipsa atenţiei necesare pentru cultură şi moralitate generează o atmosferă negativă, care conduce la violenţă” fiind amintit grupul terorist ISIS, care se alimentează cu militanţi din chiar ţări europene dezvoltate, demonstrând astfel că sistemul de educaţie din aceste ţări „are probleme”. Ambasadorul Republicii Islamice Iran a subliniat „necesitatea de a promova moralitatea şi a respecta principiile umane pentru realizarea binelui social; libertatea, chiar şi cea artistică, ar trebui să aibă anumite limite şi să fie respectate drepturile societăţii”. Amintind de atentatul terorist de la Paris din luna ianuarie a acestui an şi exprimând ferma condamnare pentru actul criminal, diplomatul iranian a apreciat că „acesta este rezultatul umilirii altor credinţe, religii, profeţi”; cu toată libertatea de a crede (sau nu) într-o religie „nu poţi umili pe credincioşii altor credinţe”. Fiecare popor trebuie să decidă ce anume limitări impune propriei libertăţi pentru „a păstra societatea curată şi a respecta dialogul”.
 
Preşedintele Comisiei pentru cultură şi media a Senatului a argumentat că „nimic nu poate justifica violenţa”, toleranţa fiind tocmai deschiderea către înţelegerea şi acceptarea celuilalt ca fiind diferit. Cazul dramatic din Franţa a dovedit că „umorul şi râsul sunt percepute ca o ameninţare de către regimurile şi mentalităţile totalitare; dialogul cultural asigură sistemul necesar de comunicare între civilizaţii şi valori pentru acceptarea reciprocă, generând oportunitatea de a fi cunoscuţi aşa cum suntem cu adevărat”. Domnul senator Georgică Severin a  oferit ambasadorului iranian sprijinul comisiei pentru organizarea activităţilor culturale pe care Ambasada le preconizează pentru semestrul II a.c. Mulţumind, oaspetele a fost de acord că „ne deosebesc multe lucruri, dar în mod cert cultura ne uneşte, aceasta fiind cel mai bun ambasador al unei ţări”.
 
Evidenţiind importanţa amplificării cooperării culturale între ţările şi popoarele noastre, precum şi cu state din regiunile Balcanilor şi Orientului Mijlociu, zone în care România şi Republica Islamică Iran constituie o prezenţă importantă, E.S. domnul Hamid Moayyer a solicitat părţii române derularea procedurilor parlamentare pentru desemnarea unui nou preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie România-Republica Islamică Iran. De asemenea, a fost evocată realizarea unei vizite la Teheran a preşedintelui Comisiei pentru cultură şi media a Senatului, în fruntea unei delegaţii a comisiei.


Notă
Fotografii de la eveniment găsiţi pe site-ul Senatului României, la secţiunea comunicate de presă


Direcția Presă, Comunicare şi Imagine
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii