Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:55 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă SENATUL ROMÂNIEI

ro

05 Jun, 2015 09:48 871 Marime text
Joi, 4 iunie a.c., senatorul Titus Corlăţean, membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), a participat la lucrările Comisiei pentru afaceri politice şi democraţie a Adunării, care au avut loc în Italia, la Roma.
Parlamentarul român a luat cuvântul în cadrul dezbaterii proiectului de raport cu tema: „Situaţia din Ungaria, ca urmare a adoptării Rezoluţiei APCE 1941 (2013)”, raportor Robert Walter, Marea Britanie, Grupul Conservator, relevând necesitatea menţinerii în Ungaria a unui sistem democratic solid. A salutat decizia autorităţilor ungare de a îi recunoaşte Bisericii Ortodoxe Române statutul de biserică istorică, subliniind totodată importanţa încheierii în perioada următoare a unui acord între statul ungar şi Biserica Ortodoxă Română din Ungaria, care să includă măsuri concrete de sprijin şi resurse bugetare alocate, acord esenţial pe un plan mai general pentru salvarea identităţii minorităţii române din Ungaria. Pe de altă parte, senatorul Corlăţean a arătat că recentele declaraţii ale unor oficiali maghiari cu privire la posibila introducere a pedepsei capitale în Ungaria constituie nu doar o încălcare a setului de valori europene la care toţi suntem parte, dar şi un posibil precedent periculos care ar putea fi invocat şi de alte forţe politice într-o serie de alte state europene. A salutat recentele declaraţii ale premierului ungar potrivit cărora introducerea pedepsei capitale nu se mai află pe agenda politică a Guvernului. Pe de altă parte, în opinia senatorului român, poziţia exprimată de guvernul Orban pe marginea temei migraţiei ilegale şi modului în care ar trebui gestionată la nivel european a fost neinspirată, riscând să submineze principiul unei necesare solidarităţi care trebuie să se manifeste în această perioadă între statele europene. În acest context, a considerat inacceptabilă consultarea naţională, lansată de autorităţile ungare prin intermediul unui chestionar care asociază migraţia ilegală cu terorismul.  Plecând de la tematica circumscripţiilor electorale, evocată de raportorul APCE, senatorul Corlăţean a mai subliniat faptul că problema unei reale reprezentări, cu drepturi depline, a minorităţilor naţionale din Ungaria, inclusiv a minorităţii române, în Parlamentul de la Budapesta rămâne un obiectiv nefinalizat.
În finalul dezbaterii, Comisia pentru afaceri politice şi democraţie a Adunării a adoptat, cu o serie de amendamente, raportul menţionat. Amendamentul propus de Grupul Socialist de continuare a monitorizării speciale privind evoluţiile în materie de democraţie în Ungaria a fost respins la limită, prin vot, chestiunea urmând să fie tranşată în plenul Adunării, în cadrul sesiunii APCE de la Strasbourg din perioada 22-26 iunie a.c.
În cadrul dezbaterii pe marginea proiectului de raport cu tema: „Evaluarea Parteneriatului pentru Democraţie cu Parlamentul din Maroc”, raportor dl. Bogdan Klich (Polonia, Grupul Partidului Popular European), senatorul Corlăţean şi-a exprimat aprecierea cu privire la eforturile întreprinse de autorităţile de la Rabat, care se înscriu într-o dinamică pozitivă în materie de transformări democratice, inclusiv sub aspectul asigurării egalităţii şi nediscriminării, evoluţii care pot reprezenta un exemplu de bune practici pentru statele din regiune. A salutat moratoriul de facto privind punerea în aplicare a pedepsei cu moartea în Maroc, dar a solicitat, în consens cu raportorul, introducerea unui moratoriu de iure în ceea ce priveşte aplicarea acesteia, până la adoptarea unei legi de interzicere totală a pedepsei capitale. Parlamentarul român a remarcat importanţa semnării şi ratificării de către statul marocan a principalelor instrumente juridice ale Consiliului Europei, în vederea garantării respectării drepturilor omului, afirmării statului de drept şi promovării unei democraţii autentice. A susţinut continuarea şi aprofundarea Parteneriatului pentru Democraţie dintre Consiliul Europei şi autorităţile marocane, ca exemplu de bune practici democratice şi pentru alte state din zona Maghreb-ului şi Orientului Mijlociu.
În marja reuniunii APCE, senatorul Corlăţean, care deţine şi funcţia de preşedinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen, a avut o serie de discuţii cu membri relevanţi ai Delegaţiei parlamentare franceze la APCE pe tema aderării României la spaţiul Schengen. S-a stabilit ca, prin demersuri comune, să se promoveze în perioada următoare proiectul unei vizite a unei delegaţii parlamentare franceze cu competenţe în materie, care să viziteze România pentru a continua dialogul politic pe această temă şi a constata la faţa locului modul în care ţara noastră îndeplineşte criteriile din acquis-ul Schengen.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii