Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:52 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă Senat - 10.09.2014

ro

10 Sep, 2014 14:01 1112 Marime text
Ca președinte al Comisiei pentru politică externă a Senatului, salut nominalizarea doamnei eurodeputat Corina Crețu pentru poziția de comisar al Comisiei Europene.

Consider că portofoliul Politicilor Regionale, care cuprinde programele de coeziune regională și programele de finanțare a proiectelor sectoriale de infrastructură, este unul dintre cele mai importante, oricând comparabil cu oricare din celelalte domenii de vârf ale Comisiei Europene.

Este o recunoaștere a rolului pe care România îl joacă în cadrul Instituțiilor Europene, a seriozității de care dă dovadă în aplicarea politicilor comune europene, la numai 7 ani de la intrarea în marea familie europeană.
Iată  că, după ce România a gestionat cu succes timp de 5 ani (2009-2014) domeniul Politicilor Agricole Comune (PAC), în mandatul (2014-2019) este chemată să gestioneze un alt domeniu la fel de important, cel al Politicilor de Dezvoltare Regională.

Ca fost membru al Comisiei de dezvoltare regională al Parlamentului European, realizez foarte bine importanța deținerii de către reprezentantul României a acestei demnități. Pe de altă parte,  doamna Vicepreședinte a Parlamentului European , Corina Crețu, și-a validat calitățile de lider politic de anvergură europeană, ceea ce a contat major în nominalizarea și acceptarea Domniei Sale de către președintele C.E. - Jean-Claude Juncker.
Îi doresc doamnei europarlamentar  Corina Crețu succes în viitoarea demnitate și am convingerea că mandatul Domniei Sale va fi unul cu realizări majore în planul Politicilor de coeziune la nivel european, de altfel unul dintre cele mai sensibile în planul nevoilor de reducere a disparităților dintre diversele regiuni ale Uniunii Europene.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii