Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:24 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Biroul permanent Senat - 16.03.2011

ro

16 Mar, 2011 23:03 1025 Marime text

Biroul Permanent a aprobat şi repartizat comisiilor de specialitate proiectele de lege şi iniţiativele legislative depuse de Guvern şi de parlamentari şi a stabilit programul de lucru pentru săptămâna viitoare, cu şedinţe de plen luni şi miercuri şi şedinţe ale comisiilor permanente marţi, a precizat vicepreşedintele Ioan Chelaru după şedinţa de astăzi, 16 martie, a forului de conducere al Senatului.

De asemenea, Biroul a luat act de punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, în urma sesizării unor senatori care au şi calitatea de profesori universitari şi rectori ai unor instituţii de învăţământ superior, după intrarea în vigoare a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, comisia stabilind că nu există stare de incompatibilitate între calitatea de parlamentar şi funcţiile din domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi creaţiei literar-artistice.

Biroul Permanent a considerat că nu este de competenţa sa să decidă cu privire la sesizarea unui senator, bazată în principal pe articole apărute în presă, cu privire la un coleg acuzat că ar fi comis unele fapte ce aduc prejudicii imaginii de parlamentar şi de membru al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

Membrii Biroului permanent nu au aprobat, din considerente ce ţin de restricţiile financiare, un memorandum intern referitor la participarea la cea de-a 124-a Adunare a Uniunii Interparlamentare şi la reuniunea Asociaţiei Secretarilor Generali de Parlamente, activităţi ce urmează să se desfăşoare în Panama, între 15 şi 20 aprilie 2011. Toate celelalte activităţi internaţionale au fost aprobate, între acestea aflându-se şi vizita în Republica Federală Germania, în perioada 17-18 martie a.c., a unei delegaţii conduse de Preşedintele Senatului, Mircea Geoană.

Direcţia de presă 16 martie 2011

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii