Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:04 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Solidaritatea Sanitară solicită creșteri salariale reale pentru toți angajații din Sănătate

ro

15 Apr, 2015 12:19 1695 Marime text
Solidaritatea Sanitară solicită creșteri salariale reale pentru toți angajații din Sănătate, respingând „soluțiile imorale”.
 
Analizând propunerile de modificări legislative prezentate public de
ministrul Sănătății, domnul Nicolae Bănicioiu, Federația
„Solidaritatea Sanitară” din România consideră că acestea nu
reprezintă soluții de creștere a salariilor angajaților din sectorul
public de sănătate, antrenând totodată o serie de efecte negative
asupra pacienților și salariaților.
Proiectul de lege pe care ministrul Sănătății îl invocă drept o
măsură destinată creșterii salariilor angajaților din sistemul sanitar
vizează de fapt altceva decât creșterea salariilor, respectiv:
legalizarea plăților informale; plata suplimentară pentru activitatea
(suplimentară) desfășurată de medici, în regim privat, în spitalele
publice; posibilitatea finanțării unor creșteri salariale de către
autoritățile locale.
Pentru argumentarea poziției noastre anexăm o scurtă analiză de impact
a proiectului de lege.

Considerăm regretabil faptul că nu am fost consultați privind acest
proiect, ministrul Sănătății încălcând prevederile legale privind
dialogul social prin introducerea lui direct în Parlament, în baza
calității domniei sale de deputat. Consultarea noastră privind acest
proiect de lege ar fi condus la eliminarea numeroaselor erori pe care le
conține.
Federația „Solidaritatea Sanitară” solicită creșterea salariilor
tuturor angajaților din unitățile sanitare publice, aceasta trebuind să
fie realizată în baza activității din cadrul programului normal de
lucru, prin finanțarea adecvată a spitalelor publice. Cu alte cuvinte,
creșterea, justificată, a veniturilor salariaților din Sănătate
trebuie realizată pentru activitatea desfășurată în cadru normei de
bază din spitalele publice.

În acest sens, solicităm următoarele măsuri de reformă:
-     Creșterea procentului acordat spitalelor publice la 60% din bugetul
Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate;
-     Introducerea asigurărilor complementare de sănătate, care să asigure
finanțarea serviciilor medicale publice care nu sunt decontate din
pachetul de bază;
-     O lege de salarizare a angajaților din sectorul sanitar, care să aibă
la bază salariile minime din Sănătate (la un nivel echivalent celui
prevăzut de Legea 284/2010) și salarizarea suplimentară în funcție de
performanță;
-     Scoaterea salariaților din unitățile sanitare, care realizează
venituri prin contractele cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate,
din categoria salariaților bugetari.
      Poziția și solicitările Federației „Solidaritatea Sanitară”,
înaintate Ministerului Sănătății, vor fi susținute de reprezentații
organizației care vor fi prezenți la întâlnirea care are loc astăzi,
15.04.2015, la Palatul Victoria.
 
Proiectul de lege cu privire la prestarea de servicii şi acte medicale la
cererea pacientului, în spitalele publice poate fi citită aici:
http://www.solidaritatea-sanitara.ro/newsletter/link.php?M=3264&N=711&L=5974&F=T
Motivarea acestui proiect de lege poate fi citită aici:
http://www.solidaritatea-sanitara.ro/newsletter/link.php?M=3264&N=711&L=5975&F=T
 
15.04.2015
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii