Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:51 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a lansat proiectul de reabilitare a falezei din Neptun

ro

17 Dec, 2014 17:32 2118 Marime text
Primăria Municipiului Mangalia a organizat miercuri, la sediul Clubului Nautic Callatis, un eveniment prilejuit de lansarea proiectului "Amenajare şi reabilitare obiective turistice în staţiunea Neptun-Olimp". Proiectul este realizat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa Prioritară 5 - "Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului", Domeniul de intervenţie 5.2 – "Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice". Valoarea totală a proiectului este de 6.990.572,04 lei, fiind prevăzut a se implementa pe o durată de 13 luni, până la sfârşitul anului 2015. Obiectivele proiectului constau în valorificarea resurselor naturale în scop turistic, diversificarea serviciilor turistice şi atragerea unui număr mai mare de turişti în sudul litoralului. Potrivit documentaţiei tehnice, aleea pietonală adiacentă plajei din staţiunea Neptun se va reabilita pe o lungime de aproape 900 de metri, inclusiv zona "La steaguri", unde se va realiza o fântână arteziană. În scopul creşterii atractivităţii turistice a zonei, autorităţile publice locale şi-au propus ca prin implementarea acestui proiect să dezvolte ariile destinate circulaţiei pietonale, cu locuri pentru odihnă şi relaxare. Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a declarat, în cadrul evenimentului, că obiectivul municipalităţii este să realizeze o alee pietonală pe întreaga distanţă de 9 km, între Mangalia şi Olimp. "Vreau să avem una dintre cele mai mari faleze pietonale din Europa. Lucrăm pe fiecare segment în parte şi sper că în următorii doi-trei ani să modernizăm întreaga infrastructură turistică din staţiuni", a subliniat edilul. Grupul ţintă al proiectului este reprezentat de turiştii români şi străini, având, totodată, impact asupra mediului de afaceri local, prin atragerea de noi investitori. Beneficiarul proiectului este Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Mangalia. Autoritatea de Management este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar Organismul Intermediar este Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii