Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:40 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iniţiativă cetăţenească privind asfaltarea, pe ordinea de zi a CL Mangalia

ro

13 Apr, 2016 12:49 1887 Marime text
Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a convocat pentru luni, 18 aprilie, orele 16.00, o şedinţă ordinară a CL pentru dezbaterea iniţiativei cetăţeneşti privind realizarea lucrărilor de plombare şi asfaltare a străzilor din localitate.

Iniţiativa cetăţenească a fost depusă şi înregistrată vineri, 8 aprilie, la sediul Primăriei, fiind însoţită de aproximativ 2200 de semnături. Conform legii, la nivelul municipiului Mangalia, un astfel de demers trebuie să întrunească cel puţin 1800 de semnături. La ultima şedinţă a CL, desfăşurată în data de 4 aprilie, aleşii locali au respins un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului municipalităţii. Prin acea rectificare, se alocau fonduri pentru lucrările de plombare şi asfaltare pe mai multe străzi din oraş. La şedinţa de Consiliu au fost prezenţi mai mulţi cetăţeni, în special din cartierele cu drumuri impracticabile.

  
12 aprilie 2016                                                                                                  Biroul de presă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii