Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:21 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ședința ordinară a Consiliului Local Medgidia în luna noiembrie

ro

20 Nov, 2015 11:37 1972 Marime text
            Joi, 19 noiembrie, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local Medgidia, la care au fost prezenți toți cei 19 consilieri. Pe ordinea de zi au fost dezbătute nouă proiecte de hotărâre, după cum urmează:
            La primul punct s-a votat rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Medgidiei, pe anul 2015, rectificare datorată repartizării sumei de 1.086.000 lei din bugetul de stat. Astfel, o mare parte din sumă a fost redirecționată către școli, reparații clădiri și susținerea activităților sportive în Medgidia. Mai exact, suma de 40.000 lei este necesară achiziționării unui lift pentru alimente la Grădinița cu program prelungit „Ion Creangă”, iar acoperișul clădirii de pe strada Republicii nr. 56, care aparține D.G.D.P.P. și este în prezent dată în folosință Asociației „Zâmbet și culoare” va fi reparat cu suma de 35.000 lei. Totodată, se vor face lucrări de întreținere, reparare și modernizare a drumurilor publice, mai exact străzile Lalelelor, Aleea Ion Creangă și Monumentului, precum și lucrări de întreținere a spațiilor verzi publice. O altă parte din sumă, respectiv 165.000 lei este redirecționată către școli, pentru diverse reparații.
            La punctele doi și trei, s-a aprobat rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al S.C. Apollo Ecoterm S.R.L., precum și modificarea organigramei și statului de funcții ale Spitalului Municipal Medgidia.
            La punctul patru s-a votat modificarea și completarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Medgidia.
            Punctul numărul cinci a vizat mandatarea primarului municipiului Medgidia să semneze Actul adițional nr.5 la Contractul de concesiune nr.310/2008, încheiat între Consiliul Local Medgidia și S.C. Lafarge Ciment (România) S.A., în prezent CRH Ciment (România) S.A.
            Punctul șașe, referitor la Contractul de prestări servicii nr.1/2013 împreună cu Contractul subsidiar Contractului de prestări servicii nr.1/2013, încheiate cu SC Iridex Group Import Export București Filiala Costinești S.R.L., nu a întrunit cvorumul necesar pentru aprbare.
            Punctul șapte a vizat preluarea unor bunuri mobile ce aparțin domeniului public al municipiului Medgidia, aflate în administrarea D.G.D.P.P și aprobarea transferului acestora în administrarea Spitalului Municipal Medgidia, mai exact un modul termic de cvartal complet echipat și o stație de dedurizare DECAL 30 ET 500, necesare pentru asigurarea funcționalității instalației de căldură și apă caldă.
            La punctul numărul opt s-a aprobat completarea inventarului domeniului privat, iar la punctul nouă, modificarea și completarea H.C.L. nr.31/2013.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii