Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:58 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi Cheia preocupării lui Ponta pentru păduri se află în interceptările din dosarul Hrebenciuc

ro

14 May, 2015 19:24 1183 Marime text
Deputatul PNL Ovidiu Raețchi a declarat, în replică la afirmațiile premierului Ponta pe tema Codului Silvic, că stenogramele DNA din dosarul mafiei pădurilor arată că Ponta a făcut amendamente la Codul Silvic care îi ajutau pe Paltin-Sturdza și Ioan Adam.
„E o dovadă de inocență să crezi că atacurile premierului Ponta pe tema Codului Silvic au la bază vreun sentiment de responsabilitate pentru pădurile României, mai ales atunci când socru îți este Ilie Sârbu, cel care a păstorit pădurile în ultimii 15 ani.  Pentru a desluși tâlcul atacului premierului, sunt importante stenogramele furnizate de DNA în dosarul mafiei pădurilor care arată că Viorel Hrebenciuc, trimis în judecată în acest dosar, se lăuda cu amendamentele lui Victor Ponta la Codul Silvic în fața lui Paltin-Sturdza și Ioan Adam. Vă selectez un pasaj esențial, iar stenogramele în dosarul mafiei pădurilor pot fi citite integral. „Viorel Hrebenciuc: Deci legea ajută perfect și, încă o dată vă spun, Victor a fost autorul. (…)Viorel Hrebenciuc: Eu spun că am vorbit cu Băeșu care e... na, e omul meu, așa, la ANRP, și mi-a... și cu Victor. Prima dată mi-a zis George, că zice: „Domn’le, nu”, Victor a insistat, dar am vorbit și cu Victor, și asta a fost”. Pasajele sunt fără echivoc: în timp ce pozează în protectorul pădurilor, Victor Ponta discuta direct cu celebrul Viorel Hrebenciuc despre amendamentele la Codul Silvic”.
Raețchi a mai spus că Ponta a încerca, foarte probabil, o abordare ofensivă pe o temă în care procurorii se pregătesc să-i solicite explicații:
“Sa recapitulăm cine a lucrat la Codul Silvic din partea PSD: Viorel Hrebenciuc, socrul premierului, Ilie Sârbu, Ioan Adam, Adam Crăciunescu, omul lui Ilie Sârbu și însuși Victor Ponta. Și primii sunt deja cercetați penal. Oare cine ar mai urma să fie în dosar?”
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii