Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:51 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat UNPR - Marti, 06 Martie 2012

ro

06 Mar, 2012 21:56 680 Marime text

O echipă a Uniunii Naţionale pentru Progresul României a participat marţi, 6 martie 2012, la o întâlnire cu reprezentanți ai Partidului Democrat Liberal, în cadrul căreia PDL a propus încheierea unui protocol de susţinere reciprocă a candidaţilor la alegerile locale.

UNPR a adus două amendamente, o decizie în acest sens din partea partenerilor fiind aşteptată în cursul zilei de mâine. Primul amendament se referă la susţinerea şi promovarea de către PDL a Legii privind taxarea averilor foarte mari, proiect legislativ iniţiat de UNPR care poate aduce anual la buget circa 3 miliarde de euro. Al doilea amendament prevede revenirea salariilor bugetarilor la nivelul anterior aplicării măsurilor de austeritate imediat ce condiţiile economice vor permite acest lucru.

Echipa UNPR care a participat la discuţii a fost condusă de secretarul general al UNPR, Neculai Onţanu, fiind formată din Ion Toma, secretarul general adjunct al Uniunii, Şerban Mihăilescu, liderul grupului parlamentar progresist din Senat, Eugen Nicolicea, liderul grupului progresist din Camera Deputaţilor, vicepreşedintele Gheorghe Emacu şi Cristian Popescu Piedone, prim-vicepreşedinte Liga Naţională a Aleşilor Locali ai UNPR.

Biroul de presă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii