Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:45 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presa Şedinţele Consiliului Local din Sectorul 5 ar trebui filmate şi transmise în direct

ro

28 Sep, 2015 13:04 949 Marime text
Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi: Şedinţele Consiliului Local din Sectorul 5 ar trebui filmate şi transmise în direct pentru transparenţă
 
Deputatul liberal Ovidiu Raeţchi, înscris în cursa internă a PNL pentru primăria Sectorului 5, a afirmat că şedinţele Consiliului Local din Sectorul 5 ar trebui filmate şi transmise live pentru asigurarea unei minime transparenţe în relaţia cu cetăţeanul.

Caracatiţa corupţiei dezvăluită în anchetele din ultima vreme demonstrează că inclusiv administraţia locală trebuie să ia măsuri pentru a-şi proteja cetăţenii de fărădelegi. Este de datoria noastră să depunem eforturi să prevenim acte de corupţie şi să fim vigilenţi, nu să aşteptăm interceptări, denunţuri, procurori ca să facem curăţenie. De prea multe ori, aşa cum se mai întâmplă uneori şi în Parlamentul României, atunci când parlamentarii pun la cale lucruri necurate, şedinţele de consiliu local sau general sunt convocate pe şest, selectiv, uneori noaptea. Toate aceste practici trebuie să înceteze: dorinţa mea este ca şedinţele Consiliului Local din Sectorul 5 să fie filmate şi transmise live pe site-ul instituţiei pentru asigurarea unei minime transparenţe în relaţia cu cetăţeanul. De asemenea, acestea trebuie anunţate public, cu câteva zile înainte, dacă nu ne confruntăm cu o situaţie de urgenţă”.

Raeţchi a adăugat că aplicarea acestei proceduri va conduce la responsabilizarea consilierilor locali.
Sigur, aceasta este doar o mică parte din ce trebuie să facem pentru a ne asigura că „şpaga” în consiliul general sau local pentru votarea unor proiecte nu mai este la ordinea zilei, aşa cum ne arată referatele DNA. În acest fel, cetăţenii sectorului 5 pot urmări cu uşurinţă poziţionările consilierilor locali pe care i-au votat şi pot decide singuri dacă aceştia le reprezintă interesele. În plus, această procedură va duce la responsabilizarea consilierilor în condiţiile în care ar fi conştienţi că toţi ochii cetăţenilor interesaţi de mersul Sectorului 5 ar fi aţintiţi asupra lor. De asemenea, ideea introducerii votului electronic pentru consilierii municipali, vehiculată de Primarul General interimar, merită salutată. Votul electronic există la nivelul Parlamentului României, de ce nu ar putea fi aplicat inclusiv la nivelul consiliilor locale şi municipale? Programul meu electoral pentru locuitorii Sectorului 5 va conţine inclusiv un set de măsuri menite să asigure transparentizarea actului decizional la nivel local, precum şi un Cod de Conduită pentru consilierii locali”.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii