Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:11 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat PNL Constanta

ro

22 Aug, 2015 11:13 1433 Marime text
Sediul Organizației Municipale Mangalia a Partidului Național Liberal a găzduit joi, 20 august a.c., ședința de constituire a Clubului Seniorilor PNL din localitate.

În cadrul întrunirii a fost desemnată și conducerea Clubului Seniorilor PNL Mangalia, funcția de președinte fiind ocupată de Constantin Țipirig, iar cea de vicepreședinte revenindu-i lui Robert Condruț. Secretarul Organizației Mangalia a Clubului Seniorilor Liberali este Costel Stanciu.
La întâlnire au participat secretarul Organizației PNL Mangalia, Nicolae Teodorescu, președintele Clubului Seniorilor PNL Constanța, Aurel Gropoșilă, și vicepreședintele CS al PNL Constanța, Virgil Oancea.
Potrivit declarațiilor președintelui Clubului Seniorilor PNL Constanța, Aurel Gropoșilă, „înființarea unor astfel de organizații are drept scop participarea activă a seniorilor liberali la viața politică și socială a localității. Suntem deciși să ne implicăm și să sprijinim activitatea PNL Mangalia cu inițiativele noastre și cu experiența noastră”. 

21 august 2015 Departamentul de Comunicare al PNL Constanța
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii