Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:55 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat PD-L

ro

29 Sep, 2009 21:25 1206 Marime text

Luând act de starea prelungită de nefuncţionarea a Consiliului Local Mangalia, generată de insistenţa primarului Mihai Tusac de dizolvare a acestuia şi văzând că dialogul cu liderii marcanţi ai PSD a eşuat, am decis că unica soluţie pentru ieşirea din actuala criză o constituie consultarea cetăţenilor, care ne vor spune dacă doresc sau nu prelungirea acestei situaţii ce duce Mangalia către haos.

Deşi instanţa i-a arătat clar primarului că decizia de dizolvare a Consiliului Local Mangalia este ilegală, nici în ceasul al doisprezecelea, nici acesta şi nici consilierii săi din PSD nu au dorit să participe la şedinţa convocată de ceilalţi 14 aleşi locali, acesta fiind un bun prilej pentru edilul Tusac să marcheze reintrarea oraşului în starea de normalitate.

Cetăţenii oraşului au nevoie de o primărie funcţională, în care să îşi poată spună necazurile în faţa primarului, la audienţe, o primărie în care să îşi poată obţine o autorizaţie sau un certificat de urbanism în mod normal şi nu preferenţial, o primărie care să sprijine agenţii economici să îşi desfăşoare activitatea şi nu să îi agreseze cu controale şi sancţiuni.

Iată de ce, în calitate de preşedinte al PD-L Mangalia, la prima şedinţă a Biroului Permanent Local al partidului voi cere colegilor mei să susţină demersul de strângere de semnături pentru organizarea referendumului.

Zanfir Iorguş, preşedinte PD-L Mangalia

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii