Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:12 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă Parlamentul României Noile provocări în domeniul securității - pe agenda bilaterală româno-britanică

ro

22 Sep, 2015 17:21 1034 Marime text
Membrii comisiilor pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat și Camera Deputaților s-au întâlnit marți, 22 septembrie, cu o delegație a Parlamentului britanic.
Întâlnirea, care figurează pe agenda activităților comune ale grupului de prietenie România - Marea Britanie, a abordat teme specifice din zona apărării și  securității, cu accent pe contextul riscurilor de securitate generate de conflictul din Ucraina, a tensiunilor armate din Siria și Iran, dar și contribuția remarcabilă a României sub egida Nato în Afganistan, alături de aliații britanici.
Nu în ultimul rând, au fost evidențiate riscurile asimetrice cu care se confruntă structurile aliate, atât la nivelul Uniunii Europene, cât și în spațiul euro-altlantic, precum și capacitatea acestora de răspuns.
Principiul solidarității in identificarea unei soluții pe termen lung a fost invocat ca element fundamental al unui răspuns european coerent.
Liderul delegației grupului britanic, Bob Blackman, a afirmat că primirea României în spațiul Shengen se va realiza, cel mai probabil, în viitorul foarte apropiat.
"Trebuie să se mențină niște standarde comune oriunde pe teritoriu UE, concomitent cu întărirea Frontex. E urgent să luăm  măsuri energice PT a asigura protecția comună a granițelor UE și întărirea măsurilor de reacție pe Mediterana, navele să fie interceptate din timp. Nu e o soluție relocarea, este creștinesc să primim refugiați, dar numărul actual al acestora este doar o fracțiune din numărul celor care se pregătesc. E un gest ipocrit și iresponsabil să adopți soluții despre care știi că nu sunt viabile pe termen lung", a spus Blackman.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii