Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
21:56 23 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comunicat de presă - Parlamentul României

ro

14 Oct, 2015 12:20 374 Marime text
Președintele Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, la finalul ședinței Biroului permanent de miercuri 14 octombrie 2015, convocat special pentru urgentarea procedurii de dezbatere și aprobare a proiectului de Lege privind votul prin corespondență, că Biroul permanent a decis transmiterea acestuia tuturor senatorilor. De asemenea, a fost fixat termen până luni, 19 septembrie, ora 10.00, în vederea depunerii amendamentelor la comisia comună pentru elaborarea Legii privind codul electoral și votul prin corespondență. “Există promisiunea că până luni, la ora 13.00, când are loc următoarea ședință a Biroului permanent, să fie redactat și raportul asupra proiectului de lege. Vrem să ne respectăm un angajament, cel de a adopta în timp util, în Parlament, acest proiect de lege, astfel încât la alegerile parlamentare viitoare, din 2016, toți românii din străinătate să poată vota neîngrădit”, a afirmat domnul Călin Popescu-Tăriceanu.
De asemenea, Biroul permanent a luat în discuție şi proiectul privind acordarea ajutorului financiar în valoare de 150 de milioane de euro către Republica Moldova, ajutor financiar rambursabil. “Proiectul de lege a fost deja aprobat de Cameră, ieri am avut o discuție cu primul ministru din Republica Moldova, domnul Valeriu Streleț, căruia i-am promis că Senatul va face toate demersurile pentru ca acest proiect de lege să fie aprobat cât mai repede și am decis trimiterea acestui proiect la comisii, pentru obținerea rapoartelor din partea comisiilor de specialitate. Luni va intra pe ordinea de zi, deci probabil că tot luni îl vom trimite la Președinte conform procedurilor legale”, a informat Președintele Senatului.

Ti-a placut articolul?

Comentarii