Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:13 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tarife mai reduse pentru serviciile de roaming, incepand cu 1 iulie 2009 - 22.04.2009

ro

22 Apr, 2009 00:00 739 Marime text

Tarife mai reduse pentru serviciile de roaming, începând cu 1 iulie 2009

Începând cu această dată, tarifele pentru convorbiri, mesaje şi internet în roaming vor fi reduse ca urmare a modificării legislaţiei UE privind roaming-ul în reţelele publice de telefonie mobilă în interiorul UE. Raportul Parlamentului European a fost elaborat de europarlamentara Adina-Ioana Vălean (ALDE, România).

Deputaţii europeni au susţinut cu o largă majoritate acordul de compromis la care s-a ajuns cu reprezentanţii Consiliului referitoare la extinderea regulamentului privind serviciile de roaming din 2007.

"Tarifele excesive ridică obstacole practice în calea liberei circulaţii şi în calea comunicării între cetăţenii europeni. Eliminare acestor obstacole reprezintă unul dintre obiectivele fundamentale ale Uniunii Europene şi unul dintre obiectivele mele personale ca parlamentar european" a declarat raportoarea PE, Adina-Ioana Vălean în cadrul dezbaterii parlamentare din 21 aprilie 2009.

"Prezentul regulament este necesar pentru micul întreprinzător aflat în vizită de afaceri care trebuie să comunice cu colaboratorii de acasă pentru a rezolva o problemă. Este important pentru jurnalistul care trimite prin email o ştire direct de la locul evenimentului, este important pentru tânărul care trimite un mesaj text iubitei sale, este important pentur lucrătorul din străinătate care doreşte să audă la telefon vocea copiilor săi. Toţi aceşti cetăţeni europeni au plătit şi încă plătesc adesea de trei sau patru ori mai multe pentru a folosi telefonul mobil doar pentru că se află la câţiva kilometri de propria ţară, chiar în interiorul spaţiului comunitar. Prin intermediul regulamentului pe care îl vom adopta mâine preţurile excesive vor fi eliminate",  a mai adăugat Adina-Ioana Vălean.

Reducerea preţurilor pentru convorbirile telefonice în  roaming
Compromisul la care s-a ajuns cu Consiliul nu reglementează tarifele preţurilor în roaming, care au fost stabilite de UE, ci stabileşte plafoane sub nivelul cărora operatorii au posibilitatea de a concura, oferind preţuri mai mici. Operatorii de telefonie mobilă pot calcula în modul următor preţul convorbirilor telefonice în sistem de roaming:

o de la 1 iulie 2009: maximum 0,43 € pe minut (fără TVA) pentru efectuarea unui apel şi maximum 0,19 € (fără TVA) pe minut pentru primirea unui apel;
o de la 1 iulie 2010: maximum 0,39 € pe minut (fără TVA) pentru efectuarea unui apel şi maximum 0,15 € (fără TVA) pe minut pentru primirea unui apel;
o de la 1 iulie 2011: maximum 0,35 € pe minut (fără TVA) pentru efectuarea unui apel şi maximum 0,11 € (fără TVA) pe minut pentru primirea unui apel.

Potrivit textului de compromis, începând cu 1 iulie 2009, după primele 30 de secunde operatorii de telefonie mobilă trebuie să factureze convorbirile telefonice la secundă.

Servicii mai avantajoase pentru roaming-ul de date
Referitor la transmiterea de mesaje (sms), începând cu 1 iulie 2009  preţul maxim al unui mesaj urmează să fie 0,11€ (fără TVA).

Alte servicii de date în roaming, precum trimiterea de emailuri şi imagini sau navigarea pe internet prin telefonul mobil sau calculatorul portabil, vor fi reglementate la nivel en gros.  Aceasta înseamnă că va exista un plafon superior al preţului pe care un operator le aplică operatorului gazdă al clientului care utilizează serviciile de roaming, preţ calculat în funcţie de kilobyte:

o de la 1 iulie 2009: maximum 1 € / megabyte (fără TVA);
o de la 1 iulie 2010: maximum 0,80 € / megabyte (fără TVA);
o de la 1 iulie 2011: maximum 0,50 € / megabyte (fără TVA).

Pentru a preveni şocul unei facturi excesiv de mari, începând cu 1 martie 2010, clienţii serviciilor de roaming vor putea să opteze, în mod gratuit, pentru o limită maximă a preţului facturii. Această limită ar putea fi stabilită la nivelul de 50 € (fără TVA) sau volumul de date aferent. Potrivit compromisului, începând cu 1 iulie 2010, această limită se va aplica tuturor clienţilor care nu s-au exprimat pentru o altă opţiune.

Operatorii de telefonie mobilă vor fi obligaţi să avertizeze clienţii dacă aceştia au atins 80% din limita impusă. Odată ce această limită a fost atinsă, se va trimite o nouă notificare în care se indică procedura ce trebuie urmată dacă clientul doreşte să utilizeze în continuare serviciile pentru roaming-ul de date. În cazul în care clientul nu răspunde, operatorul va putea sista serviciile de roaming.

Referire la numărul de urgenţă 112
SMS-urile cu tarif de roaming ce se transmit odată ce consumatorul intră într-o reţea străină vor conţine şi o referire la numărul unic de urgenţă 112.

Revizuirea în 2011
La iniţiativa deputaţilor europeni, Comisia Europeană va reevalua până cel mai târziu la mijlocul anului 2011, printre altele, "gradul în care consumatorii au beneficiat datorită reducerilor de preţuri la serviciile de roaming", precum şi situaţia concurenţială a operatorilor mai mici, independenţi sau intraţi recenţi pe piaţă. În plus, i se solicită Comisiei Europene să evalueze şi alte metode în afară de reglementarea de preţ, în vederea creării unei pieţe interne competitive pentru serviciile în roaming.

Raportul Vălean a fost adoptat cu  646 voturi pentru, 22 împotrivă şi 9 abţineri.
Urmăriţi în direct sesiunea plenară: EuroparlTV

Contact:
Ioana Bobeş
Redacţia română
E-mail: Redacţia-RO@europarl.europa.eu
Tel: BXL: (32-2) 28 32460
       STR: (33-3) 881 76725
Fax: BXL: (32-2) 28 46901


       STR: (33-3) 881 79984
Mobil: +32 (0) 498 983 983 
Internet: http://www.europarl.europa.eu/news/expert/default_ro.htm

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii