Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:10 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ioan Mircea Pascu dezvaluie in PE intentiile nedemocratice ale Ministerului educatiei

ro

25 Mar, 2010 18:02 948 Marime text

mircea-pascu.jpgBruxelles, 25 martie 2010

Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu a dezvăluit, miercuri, în plenul Parlamentului European, intenţiile nedemocratice ale Ministerului român al educaţiei de a restrânge semnificativ autonomia universitară şi de a repolitiza învăţământul superior. Asemenea intenţii nu pot fi, în viziunea eurodeputatului, tolerate într-o ţară membră a Uniunii Europene.

"Acum 20 de ani, români au murit pentru libertate, inclusiv în ceea ce priveşte educaţia, care a fost supusă până atunci unui strâns control politic. Ca rezultat al sacrificiului lor, universităţile şi-au câştigat la rândul lor libertatea, bucurându-se de ea de atunci. Ar fi, în consecinţă, o ironie tristă dacă ar reuşi actuala încercare a Ministerului român al educaţiei de a adopta în grabă o nouă legislaţie care practic elimină această libertate şi deschide uşile repolitizării sistemului", a declarat Ioan Mircea Paşcu.

De exemplu, afirmă deputatul european, "în proiect, rectorii, deşi aleşi, vor trebui confirmaţi de ministru, el însuşi numit politic, universităţile pot fi forţate să fuzioneze în baza unor criterii arbitrare sau pot fi chiar închise, bunurile lor revenind în posesia nemijlocită a statului".

"În calitate de profesor şi eurodeputat, consider că este de datoria mea, faţă de ceilalţi profesori şi faţă de acest Parlament, să dezvălui asemenea practici intenţionat nedemocratice, în mod clar opuse Strategiei de la Lisabona în materie de educaţie, care nu pot fi tolerate într-o ţară membră a UE", a conchis Paşcu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii