Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:29 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IM Pascu "Alegerile din Moldova trebuie sa confirme ca procesul de reforme si de apropiere de UE este ireversibil"

ro

10 Jun, 2010 11:17 970 Marime text

Vicepreşedintele Comisiei de afaceri externe a Parlamentului European (AFET), Ioan Mircea Paşcu, a declarat că alegerile din Republica Moldova trebuie să confirme că procesul de reforme şi de apropiere de UE este ireversibil. Declaraţia europarlamentarului PSD a avut loc la audierea publică "Republica Moldova: un an de la schimbarea pro-europeană", organizată miercuri la PE, eveniment la care au participat şi comisarul european pentru extindere Stefan Fule respectiv premierul moldovean Vlad Filat. Paşcu este raportorul social-democraţilor europeni în dosarul PE privind "Acordul de asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană".

„Trebuie să înţelegem evoluţiile din Republica Moldova într-un context mai larg al mediului internaţional. Când vorbim despre Republica Moldova avem două niveluri distincte de discuţie. Pe de o parte, Republica Moldova este ultima piesă a latinităţii în afara UE. Pe de altă parte, ea confirmă dictonul 'ce e mic e frumos', în sensul că, nefiind un stat mare, reformele pot fi implementate şi asimilate mai uşor şi nu este necesar un efort financiar extrem de mare", a declarat Ioan Mircea Paşcu.

În viziunea deputatului european, Republica Moldova este totodată o problemă de „mare politică internaţională". Interesul declarat al unor organizaţii neguvernamentale influente din state membre UE este de apreciat în acest context, consideră Paşcu, oferind exemplul sprijinului acordat de Fundaţia Konrad Adenauer , indirect o expresie a interesului Germaniei pentru o evoluţie pro-europeană în Republica Moldova. "Progresele însemnate ale reformelor noului guvern au creat un moment oportun pentru Republica Moldova. Această oportunitate nu trebuie pierdută şi este important să continuaţi pe acestă cale", l-a îndemnat Paşcu pe premierul Filat.

"Comisarul Fule, a transmis un mesaj foarte important premierului Vlad Filat şi membrilor guvernului prezenţi la această reuniune, referitor la importanţa alegerilor democratice din toamnă. Reîntăresc şi eu acest mesaj, care este un mandat clar pentru perspectiva pro-europeană şi pentru democraţie. Alegerile trebuie să confirme că procesul de reforme şi de apropiere de Uniunea Europeană este ireversibil", a afirmat europarlamentarul.

"În cele din urmă, trebuie să ne întrebăm dacă perspectiva retragerii Reprezentantului Special al UE din Republica Moldova este un lucru bun. Uniunea nu trebuie să transmită un semnal de scădere a interesului, mai ales în acest moment", a atras atenţia el. Comisarul Fule a precizat în acest context că o eventuală retragere a Reprezentantului Special este încă în discuţie la nivelul statelor membre, şi că nu ar însemna o scădere a angajamentului Uniunii faţă de Republica Moldova ci, dimpotrivă, ar permite evitarea unor dublări şi ar transmite un mesaj pozitiv privind progresul reformelor. Retragerea s-ar înscrie în noua abordare a politicii externe a UE după adoptarea Tratatului de la Lisabona, potrivit lui Fule.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii