Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:50 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eurodeputatul Victor Boştinaru PDL interpretează discreţionar regulamentul Parlamentului României

ro

20 Oct, 2010 12:53 837 Marime text
Bucureşti, 20 octombrie 2010

Luni, 18 octombrie, Comisia de Apărare a Parlamentului României a votat cu 16 voturi pentru, 15 împotrivă şi o abţinere, o recomandare de eliminare din Strategia Naţională de Apărare a catalogării presei ca vulnerabilitate a statului român. O recomandare identică fusese făcută săptămâna trecută preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului de către liderii a trei din cele mai importante grupuri politice din Parlamentul European. Eurodeputaţii reaminteau obligaţia statelor membre de a adopta legi care să nu vină în conflict cu valorile şi normele juridice ale Uniunii Europene.

Cu toate acestea, membrii PDL au afirmat că erau necesare 17 voturi pentru retrimiterea Strategiei Naţionale la Cotroceni, cifră care, conform regulamentului Comisiei este necesară doar în cazul amendamentelor şi nu în cazul unei recomandări.

Eurodeputatul Victor Boştinaru şi-a exprimat consternarea şi dezamăgirea pentru votul de luni al coaliţiei de guvernare din Comisia de Apărare. Conform eurodeputatului „PDL-ul a rămas ataşat pe linia fraudelor consacrate de Roberta Anastase, practici prin care se schimbă rezultatul votului sau se interpretează în mod discreţionar regulamentul".

De asemenea, Victor Boştinaru s-a declarat revoltat de poziţia adoptată de reprezentanţii UDMR cu atât mai mult cu cât aceştia au afirmat constant, începând cu anii '90, sprijinul pentru libertatea presei şi cred că este în interesul lor şi al minorităţilor naţionale în genere, ca această libertate să nu fie violată de măsuri autoritare sau dictatoriale. În ceea ce priveşte poziţia UNPR, nu mă surprinde ci doar reconfirmă, dacă mai era necesar, că acesta este instrumentul servil al preşedintelui Traian Băsescu".

Rămâne însă o întrebare: care este motivaţia pentru care aceşti oameni încalcă regulile fundamentale ale statului democratic, sfidează Tratatul de la Lisabona şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi reacţiile oficiale extrem de critice ale Parlamentului European? Răspunsul nu poate veni decât de la preşedintele României, Traian Băsescu" a conchis eurodeputatul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii