Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:43 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputaţii europeni Sabin Cutaş, Viorica Dăncilă şi Norica Nicolai semnatarii unei Declaraţii scrise privind copiii care suferă de sindromul Down

ro

17 Nov, 2011 22:44 998 Marime text

Strasbourg, 17 noiembrie 2011

Europarlamentarii Sabin Cutaş, Viorica Dăncilă (Grupul S&D) şi Norica Nicolai (ALDE) sunt semnatarii unei Declaraţii scrise a Parlamentului European privind copiii care suferă de sindromul Down.

Eurodeputaţii români solicită Uniunii Europene şi statelor membre să organizeze o campanie de sensibilizare la nivel național şi european, în vederea integrării sociale a copiilor care trăiesc cu această maladie.

Ei cer de asemenea "promovarea cercetării paneuropene cu privire la tratamentul acestui tip de afecțiune, precum şi elaborarea unei strategii europene pentru protejarea drepturilor copiilor din Uniunea Europeană care suferă de sindromul Down".

În prezent, se estimează ca incidența cazurilor de copii care se nasc cu sindromul Down este de 1 la 600-1000, aceasta reprezintând cea mai frecventă cauză genetică a tulburărilor de învățare. De asemenea, întrucât anomaliile congenitale reprezintă una dintre cauzele principale ale mortalităţii infantile şi ale dizabilităţii pe termen lung, copiii afectați de sindromul Down pot suferi numeroase malformații congenitale, cele mai frecvente fiind bolile de inimă.

Referindu-se la Declaraţia scrisă, europarlamentarii au declarat:

Sabin Cutaş: "Am avut deosebita plăcere de a cunoaște, la Alexandria, pe vremea când eram senator în Parlamentul României, un grup de copii minunați de care m-am atașat enorm. Aceștia sufereau de sindromul Down și se confruntau permanent cu dificultatea integrării în societatea românească. În Romania, copiii care trăiesc cu această maladie duc lipsă de servicii sociale adecvate și de sprijinul celor din jur. Pentru a îi ajuta pe acești copii am decis să lansez o declarație scrisă împreună cu doamnele europarlamentare Viorica Dăncilă şi Norica Nicolai, precum și cu alți deputați europeni, prin care vom cere o campanie de sensibilizare la nivel național și european privind sindromul Down, promovarea cercetării paneuropene cu privire la tratamentul acestui tip de afecțiune și elaborarea unei strategii europene pentru protejarea drepturilor copiilor care suferă de acest sindrom."

Viorica Dăncilă: "Având în vedere faptul că, persoanele care suferă de sindromul Down nu sunt recunoscute şi respectate şi nu beneficiează de măsuri care să le asigure autonomia, integrarea, o viaţa decentă şi participarea la viaţa societăţii, consider necesară această Declaraţie scrisă care să sensibilizeze cetăţenii, atât la nivel naţional, cât şi european, şi care să fie urmată de o strategie pentru protejarea copiilor, din România şi din toate statele, care suferă de sindromul Down".

Norica Nicolai: "Am hotărât să facem această Declaraţie pentru că acest tip de boală, alături de multe altele, constituie o mare problemă pentru sănătatea cetăţenilor, prin frecvenţa şi consecinţele pe care le are, atât pentru persoanele bolnave, cât şi pentru societate. Din păcate, nu toate statele Uniunii Europene au preocupări în a sprijini aceste persoane vulnerabile".

Sindromul Down reprezintă o afecțiune cromozomială (o afecţiune din naştere, care este prezentă la copil încă din momentul conceperii), cauzată de prezenţa unui cromozom 21 suplimentar. Persoanele care suferă de sindromul Down prezintă un anumit grad de dificultate de învăţare. Gradul de dizabilitate diferă de la o persoană la alta, fiind imposibil de apreciat în momentul naşterii. De obicei, sindromul este diagnosticat clinic în perioada neonatală sau la sugar, prin constatarea apariţiei anumitor dismorfii caracteristice.

Declaraţia scrisă privind copiii care suferă de sindromul Down a fost semnată de cinci deputaţi europeni: Sabin Cutaş, Viorica Dăncilă (S&D) şi Norica Nicolai (ALDE) / (România), Marc Tarabella (S&D - Belgia) şi Thomas Ulmer (PPE-CD - Germania).

Potrivit procedurilor Parlamentului European, un număr de maxim 5 deputaţi europeni pot fi semnatarii unei Declaraţii scrise. Ea defineşte poziţia forului legislativ european pe tema respectivă şi se consideră adoptată dacă a fost semnată de cel puţin jumătate plus unu din deputaţii europeni.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii