Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:59 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trimitere frauda fonduri europene POSDRU inculpat arestat

ro

04 Oct, 2012 00:25 3227 Marime text

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului BUTURUGĂ IULIAN - MARIUS, reprezentant al S.C. Buturugă, Militaru & Asociaţii SPCJ S.R.L. (preschimbată ulterior în S.C. Buturugă & Asociaţii SPCJ S.R.L.), în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:

- folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată (4 acte materiale),

- tentativă la infracţiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată (3 acte materiale),

- tentativă la infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (3 acte materiale),

- infracţiunea de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată (4 acte materiale),

- participaţie improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată ( 7 acte materiale),

- fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (189 de cate materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada 2010-2011, inculpatul Buturugă Iulian Marius, în calitate de reprezentant al S.C. Buturugă, Militaru & Asociaţii SPCJ S.R.L. (preschimbată ulterior în S.C. Buturugă & Asociaţii SPCJ S.R.L.), a prezentat Organismelor Intermediare Regionale pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (OIRPOSDRU) - Regiunile Sud Vest Oltenia, Nord Vest şi Sud Est, delegate ale Autorităţii Contractante din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, documente şi declaraţii false prin care atesta în mod nereal capacitatea administrativă şi financiară a societăţii comerciale de a obţine fonduri europene.

Pe baza acestor documente pe care le-a falsificat personal sau a determinat alte persoane să le falsifice (respectiv certificate de atestare fiscală false ce figurau ca fiind emise de Administraţia Financiară Sector 3 Bucureşti, declaraţii false privind eligibilitatea societăţii, adeverinţe false ce creau aparenţa emiterii de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti), inculpatul a obţinut pe nedrept, în numele firmelor pe care le reprezenta, fonduri europene nerambursabile din Fondul Social European în cuantum de 2.024.740,5 lei, echivalentul a aproximativ 480.935,86 euro (în cadrul a patru proiecte POSDRU) şi a solicitat suma totală de 6.074.223 lei, echivalentul a aproximativ 1.442.802 euro, provenită din fonduri europene nerambursabile şi din bugetul naţional, în cadrul a trei proiecte POSDRU.

Din banii obţinuţi în mod ilegal de firma pe care o reprezenta, inculpatul Buturugă Iulian Marius a schimbat destinaţia sumei totale de 924.448,85 lei. Pentru a justifica cheltuirea acestei sume, Buturugă Iulian Marius a falsificat 351 de documente (contracte de prestări servicii, facturi fiscale, rapoarte de activitate, procese verbale de confirmare a prestărilor de servicii) pe baza cărora a atestat, în mod nereal, existenţa unor relaţii contractuale între firmele pe care le reprezenta şi alte societăţi comerciale - prestatori de servicii fictivi.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 2.024.740 lei reprezentând valoarea contractelor de finanţare, la care se adaugă dobânzile civile aferente.

În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului Buturugă Iulian Marius.

La data de 11 septembrie 2012, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a inculpatului Buturugă Iulian Marius pe un termen de 29 de zile (detalii în comunicatul nr. 655/VIII/3 din data de 12 septembrie 2012).

Facem precizarea că inculpatul Buturugă Iulian Marius a mai fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru fapte similare, respectiv fraudarea fondurilor europene POSDRU (detalii în comunicatul nr. 533/VIII/3 din data de 5 iulie 2012).

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • x-man 05 Oct, 2012 09:56 Pedepse cat mai aspre pentru sarlatani. Din cauza acestui gen de ”beneficiari” de fonduri europene, se aplica corectii fiscale si sufera si beneficiarii care chiar vor sa faca ceva serios cu fondurile europene