Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:13 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Retinere avocat trafic de influenta 100 000 euro

ro

13 Apr, 2012 23:20 1060 Marime text

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii:

MANN NIKOLAUS în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă şi

GHERASIM ANDREI, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

În data de 4 aprilie 2012, inculpatul Gherasim Andrei, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, a pretins de la inculpatul Mann Nikolaus, prin intermediar, suma de 100.000 euro pentru a interveni pe lângă magistraţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Tribunalului Braşov, faţă de care a lăsat să se creadă că are influenţă, pentru a-i determina pe aceştia să adopte soluţii favorabile inculpatului Mann Nikolaus în două dosare civile. Unul dintre acestea avea ca obiect o cerere de strămutare a cauzei iar altul anularea unui contract.

În acest scop, la data de 12 aprilie 2012, inculpatul Gherasim Andrei a primit, prin acelaşi intermediar, suma de 50.000 de euro, reprezentând o parte din banii pretinşi.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 12 aprilie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pe termen de 29 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii