Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
03:38 21 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comunicat - Trimitere în judecată - infracţiuni prev.de OUG 31-2002. - PJ Miercurea Ciuc

ro

02 Dec, 2015 17:34 332 Marime text
Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată în două dosare penale având ca obiect săvârşirea unor infracțiuni prevăzute de OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

I. Intr-o cauză s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului PETRAS JANOS LASZLO (cetăţean maghiar) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propaganda, săvârşită prin orice mijloace, în public”, faptă prev. şi ped. de art. 5 alin. 1 din OUG 31/2002.
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul PETRAS JANOS LASZLO, în calitate de solist al formaţiei muzicale (rock) KARPATIA, formaţie cunoscută cu un repertoriu ultranaţionalist şi antiromânesc, în mod sistematic, dar în special cu ocazia concertului susţinut la Miercurea Ciuc în data de 06.06.2014, a promovat idei şi concepţii naţionaliste, atât prin versurile cântecelor, dar şi a scandărilor, întrebărilor retorice şi comentariilor acestuia efectuate  în pauzele muzicale.
Astfel, cu ocazia concertului susţinut la data de 06.06.2014, prin inserarea ideilor naţionaliste în versurile cântecelor, dar şi prin dialogul solist-public, inculpatul PETRAS JANOS LASZLO a indus o stare de surescitare a ascultătorilor care creează în mentalul publicului (compus în majoritate de tineri maghiari) sentimente naţionaliste, fiind astfel uşor speculate ideile revizionist-separatiste.

Prin contextul creat de concertul rock, solistul a contribuit la generarea şi amplificarea sentimentelor antiromâneşti ale participanţilor, promovând intoleranţa etnică şi violenţa fizică împotriva românilor.

Cu ocazia concertului din data de 06.06.2014, susţinut la Miercurea Ciuc, s-a constatat caracterul ultranaţionalist şi antiromânesc al cântecelor, prin  chemări repetate la luptă ale maghiarilor (secuilor) pentru redobândirea teritoriilor pierdute după modelul Peninsulei Crimeea, dar şi prin luptă armată, negarea actualei ordini internaţionale prin contestarea vehementă a prevederilor Tratatului de pace de la Trianon din anul 1920, jignirea românilor (consideraţi „cotropitori” şi „opincari”) etc.

Cântecele selectate de inculpat (solist), prin ideile revizioniste si revanșarde conținute, sunt apte sa trezească reacții de nationalism extremist, putând fragiliza, tensiona relațiile dintre romani și maghiari.

Manifestarea a fost structurată astfel încât să transmită mesajul existenţei de-facto a Ungariei Mari, solistul menţionând fiecare dintre „teritoriile rupte" în preambulul pieselor cu texte ale poeţilor reprezentativi zonelor respective (cu accentuarea ideii că sunt luate „în considerare vechile hărţi" despre care se speră că „vor fi şi cele noi'), iar pe parcurs participanţii au scandat, în mod repetat: „Să piară Trianon!", „Ţinutul Secuiesc nu este România!".
De menţionat că, în timpul concertelor rock majoritatea ascultătorilor sunt foarte receptivi la mesajele/semnalele transmise de pe scenă. Totodată, din dorinţa de a se solidariza cu ceilalţi participanţi la concert, ascultătorii îşi manifestă cât mai exuberant apartenenţa la mesajul receptat. În această stare de surescitare este facilitată manipularea ideologică, astfel că participanţii la concert se simt/devin membri ai unui grup unit de apartenenţa la aceeaşi ideologie, transmisă prin intermediul melodiilor şi „dialogului" cântăreţ - public.

Dovedirea caracterului sistematic al răspândirii ideilor si concepţiilor xenofobe şi naţionalist extremiste ale inculpatului PETRAS JANOS LASZLO, cu intenţia de a  convinge şi a atrage noi adepţi, a rezultat în urma culegerii unor date privind pe inculpat si activităţile sale anterioare  concertului din data de 06.06.2014, precum  si ulterioare acestei manifestări.

Astfel, rezultă că PETRAS JANOS LASZLO este o persoană controversata în mediile artistice, dar şi în cele politice din Budapesta. Textele cântecelor excelează prin accente virulent naţionaliste: „reînvierea" Ungariei Sfântului Ştefan, refacerea „graniţelor milenare" ale naţiunii ungare, acuze şi etichetări jignitoare la adresa „cotropitorilor", identificaţi în statele vecine Ungariei etc. Este şi liderul ideologic al formaţiei „Karpatia", care, încă de la înfiinţare (2003), a avut un mesaj explicit revizionist (la concerte se scandează lozinci specifice şi se utilizează simboluri ale „Ungariei Mari"). Concertele se derulează aproape exclusiv în mediile tinerilor radicali naţionalişti din Ungaria şi cele ale radicalilor maghiari din Transilvania şi „Ţinutul de sus" (sudul Slovaciei).

Începând din 2006, formaţia „Karpatia" a concertat la toate ediţiile Taberei Asociaţiei „Tineretului Maghiar Ardelean"/(EMI /TMA) – tabere în care se derulează acţiuni de propagare a mesajelor autonomist - separatiste şi revizioniste.

Inculpatul Petras Janos Laszlo a fost prezent pe teritoriul României si cu ocazia Festivalului „Insula Secuiască" (28 - 30.06.2012, în localitatea Cătruşa, judeţul Covasna), unde s-a remarcat prin scandarea mesajelor iredentiste şi antiromâneşti, respectiv prin incitarea la violenţă, acţiuni ce au atras după sine tensionarea climatului interetnic.

Acesta a mai susţinut trei concerte în România, în zilele de 16.03.2013 (la Casa de Cultură din Baraolt, judeţul Covasna), 29.06.2013 (la Sala Sporturilor din Târgu Secuiesc, judeţul Covasna) şi 09.08.2013 (în cadrul taberei organizate de TMA în localitatea Borzont, judeţul Harghita), ultima prezenţă fiind mediatizată intens în presa românească din prisma discursurilor xenofobe susţinute de acesta.

Totodată, concerte ale formaţiei KARPATIA au avut loc în data de 25.06.2015, în zona ştrandului termal din localitatea Vlăhiţa (la adunarea motocicliştilor "Rebel Wolf"), în zilele de 09.08.2014 şi 06.08.2015, în cadrul ediţiilor a X-a (Borzont, 05 - 09.08.2014) şi a XI-a (Gheorgheni, km 3, în proximitatea Pensiunii „7 Flori/7 Virag", 05 - 09.08.2015) ale Taberei EMI/TMA.

În cadrul acestor concerte, prin intermediul textelor din cântecele interpretate, Petras Janos Laszlo a remis publicului (format în special din tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 30 ani) mesaje ce excelau prin accente virulent naţionaliste: „reînvierea" Ungariei Sfântului Ştefan,  refacerea „graniţelor milenare" ale naţiunii ungare, acuze şi etichetări jignitoare la adresa „cotropitorilor", identificaţi în statele vecine Ungariei.

S-a solicitat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării - Direcţia Juridică, în calitatea acestei instituţii de  autoritate de stat autonomă în domeniul combaterii discriminării, să transmită un punct de vedere în legătură cu obiectul dosarului penal, având în vedere necesitatea de a stabili dacă conţinutul cântecelor, dar şi al scandărilor, întrebărilor retorice şi comentariilor solistului formaţiei muzicale „KARPATIA” efectuate  în pauzele muzicale, sunt de natură a promova idei şi concepţii xenofobe precum şi naţionalismul extremist.

Această instituţie a efectuat o analiză a textelor prin prisma jurisprudenţei CEDO conluzionandu-se că, potrivit conţinutului lor, declaraţiile inculpatului (exprimate prin cântece şi prin dialog cu spectatorii) sunt ale unui artist, solist al unei formaţii rock. Conţinutul declaraţiilor se caracterizează prin exprimarea unor poziţii cu privire la fapte istorice dar şi subiecte de politică. Întregul text, pune sub semnul întrebării faptul istoric al Tratatului de la Trianon şi îndeamnă/incită auditoriul la acte de revizuire a Tratatului de la Trianon. Paralela realizată de inculpat între situaţia din Ucraina şi statutul peninsulei Crimea, respectiv regiunea Ţinutului Secuiesc din România constituie un act evident de incitare la ură naţională. Anexarea Crimeei la Federaţia Rusă încalcă principiile dreptului internaţional public şi nu constituie un exemplu de bune practici privind relaţiile interetnice. Orice paralelă între situaţia din Ucraina şi România, prezentarea anexării Crimeei ca un exemplu de urmat pentru cetăţenii români aparţinând minorităţii maghiare din România în demersul legitim al acestora de păstrare, dezvoltare şi exprimare a identităţii lor etnice, constituie o incitare directă la ura naţională care afectează relaţiile interetnice din România.

Având în vedere obiectivul urmărit de inculpat, conţinutul declaraţiei, contextul în care a avut loc, rolul în societate al persoanei, autor al afirmaţiei, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a opinat că declaraţiile acestuia depăşesc limitele libertăţii de exprimare, conţinând elemente de incitare la ură naţională şi discriminare, care afectează relaţiile sociale, în acest caz cele de convieţuire interetnică.
Dosarul urmează a fi trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Miercurea Ciuc, după traducerea rechizitoriului din limba romană în limba maghiară.
 
II. Într-o altă cauză s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului CSIBI BARNA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „confecţionarea, punerea în circulaţie sau deţinerea în vederea punerii în circulaţie de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe” prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 din   OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 07.06.2014, pe raza municipiului Miercurea-Ciuc, inculpatul Csibi Barna, în calitate de administrator al SC H.S. SRL Miercurea Ciuc, a expus spre vânzare mai multe tricouri conţinând însemne (simboluri) de natură a promova idei şi concepţii xenofobe, precum şi naţionalismul extremist, respectiv:
- 11 bucăţi tricouri cu harta Ungariei Mari (dinainte de anul 1918) având inscripționat mesajul „Jobbik, mișcarea pentru Ungaria ”, (JOBBIK,MAGYARORSZAGERT MOZGALOM);
- 3 bucăți tricouri cu harta Ungariei Mari și un vultur având inscripționat mesajul în limba maghiară „Pământul maghiar nu este de vânzare”, (A MAGYAR FOLD NEM ELADO);
- 6 bucăți tricouri având pe partea din față harta Ungariei Mari și un vultur, având inscripţionat mesajul în limba maghiară „Dreptate pentru Ungaria” (IGAZSAGOT MAGYARSZAGNOK! JUSTICE FOR HUNGARY!), iar pe partea din spate mesajul „Era maghiar și va fi maghiar 100%”, (MAGYAR VOLT ES MAGYAR LESZ 100%);

- 4 bucăți tricouri cu harta Ungariei Mari și un vultur având inscripţionat pe față mesajul în limba maghiară „Nu  renunțăm niciodată”, (ADJUK FEL SOHA), iar pe spate harta Ungariei Mari având inscripţionat un citat în limba maghiară aparţinând criminalului de război Wass Albert „Nu trebuie să ne întoarcem ca străini acolo unde cândva eram acasă”, (NEM SZABAT IDEGENKENT VISSZA-TERNUNK ODA, AHOL VALAMIKOR OTTHON VOLTUNK. /WASS ALBERT);

- 3 bucăți tricouri având pe partea din față harta Ungariei Mari, steagul Ungariei și un vultur având inscripţionat mesajul în limba maghiară „Restituiți-mi munții”, iar pe partea din spate același mesaj. (ADJATOK VISZA HEGYEIMET), constituie infracţiunea menționată mai sus.
Probatoriul administrat în cauză a reliefat faptul că inscripţionarea textelor de mai sus, alăturată imaginii reprezentând harta „Ungariei Mari" constituie însemne (simboluri) care incită la xenofobie prin faptul că aduc atingere prevederilor art. 1 din Constituţia României privind caracterul unitar şi indivizibil al statului şi au scopul de a propaga idei revanşarde, revizioniste,  iar promovarea acestor idei ar putea reînvia  la etnicii români sau maghiari  sentimentele naţionalist - extremiste sau xenofobe din aceea perioadă istorică.

Mesajul transmis de aceste articole reprezintă un îndemn, o incitare la revizuirea graniţelor statului român, de negare a suveranităţii României, care este de natură a  instiga la xenofobie şi de a promova idei xenofobe şi naţionalismul extremist în rândul etnicilor maghiari sau români al cărui caracter rezultă şi pe baza punctului de vedere al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în care se concluzionează că s-a depăşit limita libertăţii de exprimare și s-a apreciat că toate mesajele (însemnele) inscripționate pe tricouri conțin elemente de natură a instiga la ură, discriminare sau xenofobie, precum și naționalismul extremist.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Judecătoriei Miercurea Ciuc.
 
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii