Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:12 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat - Percheziţii - evaziune fiscală - PT Mehedinţi

ro

02 Jul, 2015 11:44 906 Marime text
Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi efectuează cercetări faţă de reprezentanţii a 50 societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală. 

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment, a rezultat că în perioada 2008 – 2014, suspecţii au dispus înregistrarea în contabilitatea societăţilor a unor facturi fiscale fictive în valoare de peste 14 milioane de euro, prejudiciul estimat a fi produs în cauză se cifrează la cca. 4 milioane euro.
În cursul zilei de astăzi, 2 iulie 2015, în baza unor autorizaţii emise de către instanţă, ofiţeri şi lucrători din cadrul I.P.J. Mehedinţi – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, efectuează 58 de percheziţii în locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi în judeţele Mehedinţi, Bihor, Cluj, Timiş, Arad, Ilfov, Maramureş, Sibiu, Bacău, Braşov,  Călăraşi, Dîmboviţa, Dolj, Mureş şi Neamţ.

În cauză, procurorii au beneficiat de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.
Pe măsura derulării cercetărilor,  vom informa opinia publică.
 
Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii