Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:13 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

COMUNICAT DE PRESĂ 2 - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

ro

05 Jun, 2015 12:03 830 Marime text
Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În dosarul constituit ca urmare a sesizării din oficiu în legătură cu săvârşirea unor fapte de corupţie de către poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a 22 de inculpaţi după cum urmează:
- în stare de arest preventiv:
PASCU DRAGOȘ, ION EMANUEL şi MEIROȘU DANIEL sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu;- în stare de arest la domiciliu:
OPRESCU FLORIAN-VALENTIN sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual;
BĂLAN CRISTIAN, PODARU FĂNEL, BUNEA MARIUS, HAGIU DANIEL şi MEI-ROȘU COSMIN-VALENTIN sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită  şi abuz în serviciu;
PARALEU ALIN-PETRIȘOR şi SIMION MARIUS sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual;- sub control judiciar:
CIOROIU AURELIAN-EMANUEL şi MOCANU ADRIAN-IONUȚ sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual;
BUNEA VALENTIN-EUGEN, MANEA GHEORGHE, CONSTANTIN ALEXANDRU, BURLACU VICTOR, CUSTURĂ DRAGOŞ-CONSTANTIN, URSE IONUȚ şi ILIE ADRIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu;
GRIGORIU IONUȚ şi FĂRCAȘ STĂNICĂ sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu sub forma complicităţii.În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
În perioada decembrie 2014 – aprilie 2015, inculpaţii, agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila – Biroul Rutier şi Biroul de ordine publică, au primit bani sau alte foloase necuvenite din partea unor conducători auto care erau depistaţi în trafic că au încălcat normele legale referitoare la regimul rutier, în schimbul nesancţionării acestora.
Sumele de bani primite de către inculpaţi variau între 100 şi 1500 de lei şi erau remise poliţiştilor, fie în documentul RCA, fie în palmă cu ocazia strângerii de mână sau în portbagajul autoturismului din dotare.
Modul de operare precaut şi planificat al inculpaţilor, precum şi limbajul codificat utilizat în a pretinde sume de bani, denotă o specializare şi o abilitate sporită de a folosi metode care să îngreuneze identificarea şi tragerea la răspundere penală.
În vederea efectuării cercetărilor în cauză s-a dispus autorizarea unor investigatori sub acoperire.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Brăila.
 
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii