Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:54 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arestare prevenitva - tentativă la omor calificat

ro

09 Jan, 2012 16:45 1228 Marime text

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, la data de 8.01.2012, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpatului SAVA PANAIT sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat. Totodată, în cursul zilei de 8.01.2012, procurorii au solicitat magistraţilor Tribunalului Tulcea arestarea preventivă a inculpatului, cerere admisă de judecători, care au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile pe numele inculpatului.

Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în după - amiaza zilei de 7.01.2012, în jurul orelor 16,45, inculpatul SAVA PANAIT, de 64 de ani, pe fondul unor discuţii legate de concubina acestuia din urmă, a avut un conflict cu vecinul său, L.P., de 74 de ani, în cadrul căruia inculpatul SAVA PANAIT a aplicat două lovituri cu ajutorul unui cuţit în zona toracică - spate a victimei, lovituri ce au dus la lezarea plămânului victimei. Victima a fost transportată imediat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, iar în dimineaţa zilei de 8.01.2012 a fost transferată la Spitalul de Urgenţă Judeţean Constanţa, pentru tratament de specialitate.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirea răspunderii penale.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

PURTĂTOR DE CUVÂNT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ

TRIBUNALUL TULCEA

PRIM -PROC. ADJ. LAURA SUBŢIRELU

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii