Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:35 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele

ro

15 Dec, 2014 10:20 1048 Marime text
La data de 13.12.2014, Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a sesizat Judecătoria Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul GRIGORAŞ ALIN pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.

Din probele administrate până în acest moment în cauză, în sarcina inculpatului s-au reţinut următoarele:

În seara de 17.11.2014, în jurul orei 20.10, în timp ce persoana vătămată V.M. se afla în staţia de autobuz nr. 40 "Ciprian Porumbescu" situată pe b-dul Mamaia din mun. Constanţa, inculpatul a deposedat-o prin violenţă de un portofel ce conţinea suma de 600 lei şi acte personale, precum şi de un telefon mobil marca Samsung Galaxy S Duos, prejudiciul cauzat fiind în cuantum de aproximativ 1.600 lei.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii