Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:03 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa

ro

06 Mar, 2012 22:00 778 Marime text

La data de 06.03.2012 Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat Judecătoria Constanţa cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii T.S., S.T., S.E. şi S.C., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie şi violare de domiciliu.

În sarcina acestora s-a reţinut faptul că în noaptea de 24/25.02.2012, în jurul orelor 0130, inculpaţii au pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate T.A., din municipiul Constanţa, unde aceasta din urmă a fost agresată de către inculpatul S.T., iar apoi inculpata S.E. a sustras din locuinţă un laptop marca Samsung, iar inculpatul S.T. a deposedat-o prin violenţă pe partea vătămată de suma de 1300 euro, cauzându-i acesteia un prejudiciu de 8500 lei.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

Înlocuitor al purtătorului de cuvânt din cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii