Noua Lege a Sănătăţii gândită pentru sistem şi nu pentru asiguraţi

Noul proiect al Legii Sănătăţii se dovedeşte a fi o aglomerare de acte normative care reglementează majoritatea aspectelor organizării sanitare, de la organizarea spitalelor şi a cabinetelor medicilor de familie până la organizarea Colegiului Medicilor şi a Colegiului celor care practică medicina alternativă. Noutatea o reprezintă compilaţia unor documente mai vechi şi mai noi care generează contradicţii între prevederile din unele capitole şi cele din alte capitole nemodificate, din vechea Lege. Cele 300 de pagini ale proiectului sunt identice în mare parte cu Legea nr. 95 din 2006 şi arată ca un plagiat, dovadă fiind greşelile de redactare şi omisiunile diacriticelor în aceleaşi porţiuni de texte.

Ce aduce nou acest proiect? Cum încearcă acesta să rezolve cele patru probleme majore ale sistemului de Sănătate: a) subfinanţarea, b) risipa, c) furtul şi d) calitatea deficitară a actului medical? Să le luăm pe rând.

Subfinanţarea

Principalul obiectiv al acestui proiect de lege este creşterea fondurilor destinate Sănătăţii, dar niciuna dintre măsurile propuse nu rezolvă problema finanțării, respectiv: i) coplata, ii) creşterea bazei de calcul a contribuţiei pentru angajatori la salariul mediu pe economie şi iii) apariţia asigurărilor private suplimentare şi complementare. Este însă evident că aceste măsuri nu vor reuşi să aducă banii necesari pentru sistem şi atunci, în mod evident, se va aplica restrângerea drastică a numărului serviciilor cuprinse în lista de bază, măsură ce va obliga o mare parte din populaţie să apeleze la asigurările private de sănătate.

Risipa şi Furtul

Noul proiect de lege prevede rolul preponderent al MS în privinţa controlului utilizării fondurilor pentru Sănătate, deci aceeaşi instituţie politică ce s-a dovedit ineficientă şi coruptă va controla şi de acum înainte modul cum se cheltuiesc banii privaţi ai asiguraţilor. Chiar şi noua Autoritatea Naţională de Reglementare a Asigurărilor Obligatorii de Sănătate (ANRAOS) nu va reuşi diminuarea risipei şi furtului pentru că va rămâne la fel de politizată şi subordonată MS şi Guvernului. Rolul ei este să primească banii colectaţi de ANAF de la contribuabili şi să îi distribuie asiguratorilor de sănătate. Practic, ANRAOS va putea controla numai aceşti asiguratori, dar nu şi furnizorii de servicii de sănătate cu care nu are contract.

Suplimentar, proiectul anunţă înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Managementul Calităţii în Sănătate (ANMCS) ca „instituţie publică autonomă, finanţată integral din venituri proprii, aflată în coordonarea Ministerului Sănătăţii”, ceea ce reprezintă un nonsens. Această instituţie nu va avea, conform proiectului, decât un rol de cercetare şi recomandare şi nu de reglementare şi control, așa cum recomanda raportul din 2012 emis de NICE (Anglia), respectiv: “se recomandă înființarea unei HTA – Health Technology Assessment (Autoritate de Management privind evaluarea tehnologică), care necesită acordarea către HTA a funcţiilor explicite şi transparente în procesul de luare a deciziilor privind alocarea resurselor”.

Astfel, conform proiectului, controlul major va rămâne la MS iar asiguratorii privaţi vor controla doar respectarea contractelor de către furnizori, dar nimeni nu va garanta faptul că, dacă se vor depăşi fondurile contractate, nu se va apela ca de obicei la bugetul de stat. Este de presupus aceeaşi destrăbălare în privinţa cheltuirii fondurilor publice din Sănătăte ca şi până acum.

Calitatea actului medical

Proiectul Legii anunţă înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Managementul Calităţii în Sănătate (ANMCS) care va fi condusă de 7 experţi desemnaţi de Preşedinţie, MS, CNAS şi Colegiul Medicilor, rămânând deci o instituţie intens politizată, în care interesul beneficiarilor serviciilor de sănătate, respectiv al asiguraţilor şi pacienților, nu va fi reprezentat de nimeni. Pentru a creşte calitatea actului medical ar fi necesar, pe de o parte, ca mai mulţi bani să fie cheltuiţi direct pentru actul medical (deci fonduri suplimentare, risipă şi furt mai reduse, retribuţie suplimentară şi proporţională cu munca depusă a personalului implicat în actul medical) şi, pe de altă parte, un control eficient şi profesionist al actului medical de către reprezentanţii beneficiarilor serviciilor de sănătate. Niciuna dintre aceste condiţii nu va fi îndeplinită prin aplicarea noii legi.

Dintre prevederile majore profund greşite ale acestui proiect de Lege face parte şi stipularea dreptului de monopol al cabinetelor medicilor de familie asupra îngrijirii primare. Viitoarea Lege ar interzice, practic, activitatea în medicina primară a medicilor salariaţi ai unor companii medicale private. Aceşti medici nu vor putea să intre în contract cu asiguratorii privaţi. Interdicţia va scădea competiţia în cadrul medicinii primare în detrimentul pacientului. Această măsură reprezintă o victorie a sindicatelor medicilor de familie, dar nu şi un câştig pentru pacient.

Partidul Noua Republică a emis o serie de propuneri pe care le susţine în domeniul reformei Sănătăţii, publicate aici şi aici. Niciuna dintre aceste propuneri nu se regăseşte în noul proiect de Lege. Explicatia este simplă, noua Lege a Sănătăţii a fost gândită pentru sistem şi nu pentru pacientul asigurat.