Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:40 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Intalnire bilaterala privind implementarea mecanismului de finantare timpurie

ro

10 Dec, 2010 18:12 849 Marime text
Ministrul László Borbély, şeful delegaţiei României la Conferinţa Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice de la Cancun: întâlnire bilaterală cu Republica Moldova privind implementarea mecanismului de finanţare timpurie („fast start finance")

În cadrul negocierilor internaţionale, un element esenţial rămâne asigurarea finanţării, de către statele dezvoltate, a măsurilor de adaptare la efectele schimbărilor climatice şi de limitare a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin trecerea la strategii de dezvoltare economică cu emisii reduse în statele în curs de dezvoltare.

În acest sens, România susţine angajamentul U.E. şi al statelor sale membre de a contribui la finanţarea timpurie („fast start finance") în perioada 2010-2012. Mecanismul de finantare timpurie este văzut şi ca o punte foarte importantă pentru câştigarea încrederii reciproce între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, în efortul global de minimizare a efectelor schimbărilor climatice.

În ceea ce priveşte finanţarea timpurie, România îşi concentrează contribuţia în principal către statele aflate în curs de dezvoltare, asociate Acordului de la Copenhaga, care şi-au asumat măsuri de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi au dezvoltat acorduri de parteneriat economic strategic cu ţara noastră.

Ministrul mediului şi pădurilor a subliniat în cadrul Conferinţei de la Cancun că, deşi România este afectată în acest moment de efectele crizei economice globale, va continua să susţină pe deplin angajamentele Uniunii Europene legate de sprijinirea ţărilor în curs de dezvoltare, prin mecanismul de finanţare timpurie.

În acest context, România a decis să aloce către Republica Moldova contribuţia sa la finanţarea internaţională timpurie a combaterii schimbărilor climatice în statele aflate în curs de dezvoltare. Sunt deja în curs de identificare tipuri de proiecte care vizează combaterea schimbărilor climatice, a căror valoare o să fie de 15 milioane euro în perioada 2010-2012. Sunt vizate în primul rând proiectele care au ca scop creşterea eficienţei energetice în şcoli şi dezvoltarea infrastructurii de transport.

Aceste direcţii de dezvoltare încurajează dimensiunea europeană a cooperării bilaterale în domeniul schimbărilor climatice, având la bază obiectivul strategic al integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

În marja Conferinţei de la Cancun ministrul László Borbély a discutat cu omologul din Republica Moldova, Gheorghe Salaru, referitor la proiectele ce urmează a fi dezvoltate în cadrul Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro, acordat de România Republicii Moldova.

În acest sens, partea moldoveană a precizat că va prezenta în cel mai scurt timp o lista de proiecte ce urmează a fi finantate în cadrul Acordului cu partea romană, în domeniile stabilite de către părţi.

Direcţia de Comunicare

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii