Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:12 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Fondurilor Europene - "Măsuri integrate pentru tinerii inactivi"

ro

31 Dec, 2014 11:03 2361 Marime text
Ministerul Fondurilor Europene lansează în consultare publică schiţa ghidului pentru cererea de propuneri de
proiecte „MĂSURI INTEGRATE PENTRU TINERII INACTIVI”, PRIMUL APEL DIN CADRUL PROGRAMULUI
OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN (POCU) 2014 - 2020.
 
 
„Această primă schiță de ghid din cadrul POCU vine cu o serie de
noutăţi punctuale, dar şi cu o schimbare majoră de gândire. Este o
schimbare de abordare de care România are extrem de multă nevoie astăzi:
banii nu mai trebuie să fie doar cheltuiți, ci investiți astfel încât să
genereze plus valoare. Vrem ca tot ce înseamnă finanțări europene pentru
tineri să vizeze nevoile lor reale, corelate cu nevoile pieței. Tinerii
trebuie motivaţi, le trebuie experienţă profesională şi un loc de muncă,
iar statul poate și trebuie să le asigure toate aceste lucruri,
punându-i în legătură directă cu angajatorii. Tinerii sunt una dintre
priorităţile României, iar ei trebuie să simtă că facem lucruri concrete
pentru ei. Învăţământul dual este, de exemplu, o soluţie care ar putea
să rezolve o parte dintre problemele lor, prin crearea unei legături
directe între şcoală şi angajator, indiferent că vorbim de facultăţi,
licee sau școli profesionale. Începând cu luna ianuarie, vom organiza
întâlniri cu tinerii şi vom aduce la aceeaşi masă pe toţi cei care pot
şi trebuie să îmbunătăţească situaţia lor. De exemplu, trebuie să găsim
o modalitate prin care tinerii, elevii și studenții, imediat ce intră
sau ies dintr-o formă de învățământ, să fie înregistrați la serviciul
public de ocupare, astfel încât să putem identifica, de la bun început,
cele mai bune soluții pentru ei"_, a declarat ministrul Fondurilor
Europene, Eugen Teodorovici. 
 
Pentru a îmbunătăți situația tinerilor care nu au un loc de muncă şi
nici nu urmează un program de educaţie şi formare (NEETs) şi pentru
a facilita tranziția către piața muncii, la nivel național se va acționa pe
trei paliere - educație, formare, ocupare. 
 
Intervenţiile finanţate prin POCU îi vizează pe tinerii NEETs
din regiunile Centru, Sud-Est și Sud-Muntenia prin „INIȚIATIVA LOCURI DE
MUNCĂ PENTRU TINERI” (Axa Prioritară 1), dar şi pe cei din celelalte
cinci regiuni ale ţării, prin „ÎMBUNĂTĂŢIREA SITUAŢIEI TINERILOR DIN
CATEGORIA NEETS” (Axa Prioritară 2). 
 
Grupul țintă vizat în cadrul prezentei cereri de propuneri de proiecte este
format din tineri NEETs șomeri cu vârsta între 16 - 24 ani (respectiv,
până la împlinirea vârstei de 25 ani). 
 
Solicitanţii și partenerii eligibili sunt:
angajatori, entități relevante (furnizori de formare, furnizori de
servicii de ocupare/ evaluare şi certificare a competenţelor, sindicate,
patronate, ONG-uri/ organizații de tineret etc.) în parteneriat cu
angajatori, SPO în parteneriat cu entități relevante (angajatori,
furnizori de formare, furnizori de servicii de ocupare/ evaluare şi
certificare a competenţelor, sindicate, patronate, ONG-uri/ organizații
de tineret etc., entităţile selectate/ desemnate pentru implementarea
schemelor de grant global în domeniul antreprenoriatului. 
 
Pentru lista completă a solicitanţilor şi partenerilor eligibili, precum şi pentru
lista completă a activităţilor eligibile, vă invităm să consultaţi
SCHIȚA GHIDULUI SOLICITANTULUI „MĂSURI INTEGRATE PENTRU TINERII
INACTIVI” - POCU 2014 – 2020, publicată pe site-ul Ministerului
Fondurilor Europene la următorul link:
http://www.fonduri-ue.ro/posdru/images/doc2014/ghid1.pdf [1]. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii