Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:28 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Fondurilor Europene a lansat în consultare publică ghidul pentru acordarea de finanțări în valoare de 40 milioane de euro pentru formarea profesională a medicilor şi asistenților medicali

ro

05 May, 2014 15:08 1435 Marime text
Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management POS DRU, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, a publicat spre consultare documentele necesare pentru lansarea unei cereri de proiecte în vederea acordării de finanțări în domeniul medical.
“În cadrul acestui apel vor fi finanțate proiecte strategice care vor urmări sprijinirea formării profesionale continue a medicilor şi asistenților medicali. Valoarea propusă pentru acest apel este de 40 milioane de euro. În perioada următoare vom continua să lansăm cereri de proiecte pentru ca România să atragă toate fondurile europene care i-au fost alocate pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane” , a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Conform Ghidului supus consultării publice, urmează să fie finanțate proiecte care vor fi implementate în cel puțin două regiuni de dezvoltare ale Rom âniei. Valoarea totală eligibilă a proiectelor aprobate va fi de minimum 500.000 euro şi de maximum 5.000.000 euro (echivalentul în lei). O altă condiție este ca durata de implementare a proiectelor trebuie să fie de cel puțin şase luni şi de cel mult 16 luni.
 
Ministerul Fondurilor Europene aşteaptă propunerile, sugestiile şi opiniile referitoare la Ghidul Solicitantului - Condiții Specifice „Competențe pentru competivitate în domeniul medical” , până la data de 8 mai a.c., la următoarea adresă de mail: gscs3.2@fseromania.ro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii