Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:53 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect de ordin pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (300) ”Decont de taxă pe valoarea adăugată”

ro

25 Jan, 2016 10:44 1760 Marime text
            În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 13 ianuarie 2016, au fost publicate Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016.
            Astfel, atât prin noile Norme Metodologice de aplicare a Titlului VII din Codul fiscal, cât și prin dispozițiile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au fost aduse modificări prevederilor privind declararea taxei pe valoarea adăugată prin decontul de TVA.
            În acest sens precizăm că, începând cu operațiunile economice desfășurate după data de 1 ianuarie 2016, s-au modificat prin Codul fiscal unele reguli de taxare și declarare, după cum urmează:
            a) cota standard de TVA a scăzut de la 24% la 20% și s-a extins aplicarea cotei redusă de TVA de 5% și în cazul unor servicii;
            b) în primul decont de TVA depus după data înscrierii organului fiscal la masa credală nu se preia TVA cumulată de plată cu care organul fiscal s-a înscris la masa credală sau, după caz, soldul sumei negative a TVA;
            c) suma reprezentând diferența de TVA de plată stabilită de organele de inspecție fiscală prin decizie comunicată persoanei impozabile, dar nestinsă până la data depunerii decontului de TVA, pentru care instanța de judecată a decis suspendarea deciziei, nu se preia în decontul de taxă;
            d) s-a lărgit sfera de aplicare a prevederilor referitoare la taxarea inversă și în cazul construcțiilor, părților de construcție, terenurilor de orice fel, precum și în cazul telefoanelor mobile, tabletelor PC, laptop-urilor, consolelor de jocuri și a dispozitivelor cu circuite integrate.
            Având în vedere aceste modificări legislative este necesară aprobarea unui nou model de decont de TVA.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii