Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:22 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect de Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului "Decizie privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale"

ro

08 Dec, 2015 11:23 950 Marime text
  În temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile art. 46, ale art. 95, ale art. 98, ale art. 131 şi ale art. 342 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, organele de inspecţie fiscală utilizează, la finalizarea unei acţiuni de inspecţie fiscală la un contribuabil, persoană juridică sau persoană fizică "Decizie privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale" (prevăzută la art. 131).
Prin Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt aduse următoarele modificări care au fost preluate în conţinutul deciziei privind nemodificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale, după cum urmează:
- potrivit art. 46 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală "Decizie privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale" cuprinde menţiuni privind audierea contribuabilului/plătitorului;
- potrivit art. 131 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în situaţia în care se constată diferenţe ale bazelor de impozitare dar fără stabilirea de diferenţe de obligaţii fiscale principale, se emite decizie de modificare a bazelor de impozitare;
În considerarea modificărilor aduse de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, a fost elaborat prezentul proiect de  ordin pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului "Decizie privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale" , cu aplicare începând cu data de 01 ianuarie 2016.
 
  *  *  *
Proiectele de acte normative, iniţiate de ANAF, sunt făcute publice pe site-ul instituţiei la adresa www.anaf.ro, domeniul Legislatie/ Transparenţa decizională. De asemenea, acestea pot fi consultate la Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-Media din cadrul ANAF, cu sediul în str. Apolodor nr.17, sector 5, Bucureşti.
Eventualele sugestii, propuneri sau opinii referitoare la acest proiect de act normativ pot fi transmise în scris la Serviciul Comunicare, Relatii Publice si Mass-Media - cu menţiunea “Conf.Legii nr.52/2003”, la următoarele adrese:
  • Prin scrisori la adresa poştală: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, str.Apolodor nr.17, sector 5 Bucuresti 050741 - la Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-Media;
  • Electronic la adresa de mail: relatiipublice.anaf@mfinante.ro
  • Prin fax la numarul: 021-319.98.57.
Pentru a avea acces la informaţiile de presa privind aplicarea Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, se poate accesa domeniul Informaţii / Comunicate şi informaţii de presă aflat pe site-ul instituţiei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii