Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:01 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Meciul lui Bute la Bucureşti - vizibilitate fără precedent pentru brandul naţional de turism

ro

27 Jun, 2011 22:48 1230 Marime text

MDRT va promova România, prin intermediul brandului naţional de turism, la Gala Internaţională de Box Profesionist organizată pe 9 iulie de Federaţia Română de Box la Romexpo, dar şi la evenimentele conexe. Este vorba de gala în cadrul căreia Lucian Bute îşi va apăra centura mondială în faţa francezului Jean Paul Mendy, primul meci al campionului român organizat în ţara noastră.

"Lucian Bute este un sportiv care s-a declarat întotdeauna mândru de ţara lui şi a promovat-o în toată lumea. Sunt convinsă că parteneriatul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu Lucian Bute în cadrul Galei de Box din 9 iulie, sub însemnele brandului naţional de turism, va aduce beneficii consistente de imagine turismului românesc", a declarat ministrul Elena Udrea.

Logo-ul şi sloganul turismului românesc vor fi expuse în timpul Galei pe elementele arenei cu vizibilitatea cea mai mare: pe podeaua ringului, în colţurile, pe stâlpii şi pe corzile ringului, pe suporturi mobile cum sunt plăcuţele de anunţare a reprizelor. Totodată, elementele vizuale ale brandului vor fi promovate prin diferite mijloace outdoor în apropierea locului unde are loc meciul: pe ecrane, bannere, mashuri, steaguri, dar şi în sală - prin sisteme de afişare specifice.

Alte ocazii de vizibilitate pentru brand vor fi asigurate la evenimentele care preced Gala şi o urmează, în diverse apariţii publice ale lui Lucian Bute sau ale altor sportivi români, precum conferinţele de presă, antrenamentul cu public, cântarul oficial, declaraţii de presă, reportaje şi interviuri. La toate aceste evenimente, brandul va fi afişat pe suporturi de expunere, pe echipamentele sportivilor români sau pe tricouri purtate de diferite persoane din rândul celor implicate în organizarea şi derularea evenimentului.

Brandul va fi plasat şi pe materialele de promovare a evenimentului în sine, precum afişul Galei, biletele de acces, panourile outdoor fixe şi mobile, bannerele şi fluturaşii care anunţă evenimentul, dar şi în spoturile difuzate pe ecranele din Bucureşti.

Toate acestea vor asigura expunere media pe televiziunile care vor transmite meciul în direct, pe canalele media naţionale şi internaţionale care vor difuza ulterior materiale şi imagini de la Gală, sau de la evenimentele conexe, precum şi în mediul online. Pachetul de promovare achiziţionat de MDRT cu prilejul acestui eveniment sportiv include şi producţia unui clip de promovare a brandului naţional de turism asociat imaginii de campion a lui Lucian Bute.

Conform sondajului de opinie realizat în luna ianuarie a.c. de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, dintre sportivii români în activitate, Lucian Bute reprezintă cea mai bună imagine a României în străinătate. Măsurătorile de audienţă făcute publice de ESPN arată că ultimele gale ale lui Bute au fost urmărite, în direct sau în reluare, de 50 de milioane de abonaţi, iar audienţa totală s-a ridicat la 99 de milioane de familii de pe cinci continente. Aceste cifre ne îndreptăţesc să apreciem că Gala de Box din 9 iulie va asigura o vizibilitate fără precedent pentru brandul naţional de turism.

Acţiunea, finanţată din fondurile europene alocate României pentru promovarea turistică, corespunde recomandărilor din Planul de marketing strategic şi operaţional pentru România pentru perioada 2011-2015 şi reprezintă a doua colaborare dintre MDRT şi Lucian Bute, realizată în baza parteneriatului anunţat anul trecut în luna noiembrie.

Biroul de presă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii