Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:15 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectele MDRAP de prevenire a corupţiei, apreciate în raportul MCV

ro

23 Jan, 2014 17:57 1033 Marime text
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a fost menţionat în Raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), la secţiunea Exemple de luptă împotriva corupţiei-Proiecte. Aprecierile privind continuarea unor proiecte, printre care şi cele derulate de MDRAP, atestă faptul că România a progresat în domeniul prevenirii corupţiei la nivelul administraţiei publice. 
 
Astfel, Raportul MCV subliniază importanţa măsurilor preventive, în special instruirea funcţionarilor publici în cadrul proiectelor anti-corupţie coordonate de MDRAP şi de către alte ministere. „Proiectele specifice în domeniul anti-corupţiei, cum sunt cele ale ministerelor educaţiei, sănătăţii şi dezvoltării regionale, precum şi ANAF, au continuat. Un aspect important îl reprezintă sesiunile de instruire a funcţionarilor publici, care demonstrează accentul pus pe măsurile preventive în lupta împotriva corupţiei”, se arată în Raportul MCV.
 
MDRAP desfăşoară activităţi de instruire a funcţionarilor publici, pentru prevenirea corupţiei în administraţia publică, în cadrul a două proiecte finanţate din fonduri europene. „În Raportul MCV se vorbeşte pentru prima dată despre nişte proiecte ale Guvernului şi sunt prezentate ca exemple de bune practici câteva acţiuni din educaţie, sănătate, justiţie, dezvoltare regională şi administraţie publică. Sunt proiecte pe care le-am derulat noi şi le derulăm în continuare şi cu ONG-uri şi cu instituţiile europene şi care sunt foarte bine apreciate”, a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea.
 
Alte menţiuni din Raportul MCV se referă la evoluţiile pozitive în ceea ce priveşte Strategia Naţională Anticorupţie (SNA) 2012-2015, strategie la care MDRAP are o contribuţie activă. Este vorba, în special, de creşterea semnificativă a implicării reprezentanţilor autorităţilor locale: în prezent, un număr de 2.532 autorităţi participă la implementarea SNA.
 
Astfel, în luna martie a anului trecut, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Justiţiei au încheiat un protocol de colaborare pentru implementarea SNA. În baza protocolului, MDRAP a preluat coordonarea Platformei de cooperare a administraţiei publice locale şi a sprijinit Secretariatul tehnic al SNA în gestionarea comunicării cu autorităţile locale şi în realizarea misiunilor de evaluare tematică a stadiului de implementare a SNA la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale.
 
Serviciul Comunicare
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii