Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:32 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea viceprim-ministrului Liviu Dragnea cu Milan Štech, preşedintele Senatului din Cehia

ro

25 Sep, 2013 13:35 954 Marime text
Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a avut marţi, 24 septembrie, la Palatul Victoria, o întrevedere cu Milan Štech, preşedintele Senatului din Republica Cehă, aflat în vizită oficială în România.

În cadrul întâlnirii au fost apreciate relaţiile excelente dintre România şi Republica Cehă şi contribuţia dialogului parlamentar la dezvoltarea acestei cooperări în plan politic, economic şi în abordarea agendei europene. Au fost menţionate domenii care au o dinamică importantă în cooperarea economică, fiind apreciat interesul companiilor din Republica Cehă pentru sectorul energetic din România.

Milan Štěch şi-a manifestat interesul de a cunoaşte mecanismele decizionale din cadrul Guvernului, relaţia Guvernului cu Parlamentul în procesul legislativ, precum şi evoluţia dezbaterilor din România privind modificarea prevederilor Constituţiei. Viceprim-ministrul Liviu Dragnea a prezentat repere ale dezbaterii pe aceste subiecte, implicarea societăţii civile şi a mediului academic, precum şi evoluţia discuţiilor în ceea ce priveşte modificarea legii electorale. Preşedintele Senatului ceh a subliniat importanţa funcţionării a două Camere în cadrul Parlamentului, cu mod diferit de alegere a membrilor acestora.

În ceea ce priveşte consultarea cetăţenilor în iniţierea proiectelor legislative, viceprim-ministrul Liviu Dragnea a menţionat că actualul Guvern este preocupat de asigurarea cadrului de dezbatere şi consultare cu societatea civilă şi cu orice structuri ale societăţii interesate de problemele respective. Viceprim-ministrul a dat exemplul Comisiei parlamentare speciale pentru problematica proiectului Roşia Montană, care poate contribui la o corectă informare publică, dar şi la un vot al parlamentarilor bazat pe analize cuprinzătoare şi bine fundamentate.
De asemenea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice a prezentat elemente privind proiectul de regionalizare-descentralizare, pentru asigurarea dezvoltării echilibrate şi sustenabile a ţării şi reducerea decalajelor dintre sat şi oraş.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii