Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:47 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima sesiune a reuniunii de la Bruxelles

ro

11 Feb, 2016 09:59 975 Marime text
 Prima sesiune a Reuniunii miniştrilor aliaţi ai apărării a fost dedicată analizării stadiului implementării Planului de acţiune privind creşterea capacităţii operaţionale a NATO (RAP) şi consolidării posturii de apărare şi descurajare a Alianţei.
                Miniştrii au luat notă de progresele înregistrate în implementarea RAP şi au decis continuarea acestui proces într-un ritm susţinut, astfel încât, până la Summit-ul de la Varşovia, să fie realizate obiectivele asumate în anul 2014.
                În acelaşi timp, a fost adoptată o decizie de principiu privind consolidarea prezenţei înaintate pe flancul estic şi s-a solicitat autorităţilor militare aliate să pregătească şi să prezinte propuneri concrete în acest sens.
                De asemenea, autorităţile militare urmează să avanseze sugestii de gestionare a provocărilor provenite din proximitatea sudică a NATO.
                O altă decizie adoptată a fost cea privind declararea capacităţii operaţionale iniţiale a Capabilităţilor Întrunite de Culegere de Informaţii, Supraveghere şi Recunoaştere (JISR) ale NATO.
                Ministrul român al apărării a salutat progresele obţinute în implementarea RAP şi a prezentat contribuţia României la acest proces, amintind dublarea participării naţionale la Forţa Îmbunătăţită de Răspuns a NATO (enhanced NATO Response Force- eNRF), progresele obţinute în activarea şi operaţionalizarea Unităţii NATO de Integrare a Forţelor şi a Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est (MND SE), creşterea semnificativă a participării la exerciţii şi activităţi de instruire. A reafirmat angajamentul autorităţilor de la  Bucureşti de sporire a resurselor alocate apărării, în scopul atingerii obiectivului NATO de alocare a doi la sută din Produsul Intern Brut, începând cu anul 2017. Ministrul Motoc a  susţinut, totodată, deciziile privind consolidarea prezenţei aliate înaintate în zona de est, prezentând viziunea României cu privire la măsurile care ar putea fi aplicate în acest sens pe dimensiunea sudică a flancului estic al NATO.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii