Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:00 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea ministrului român al apărării naţionale cu ministrul apărării din Georgia

ro

07 Apr, 2016 12:32 1406 Marime text
 
Miniştrii român şi georgian ai apărării, Mihnea Motoc şi Tinatin Khidaşheli, au purtat convorbiri oficiale joi, 7 aprilie, la sediul M.Ap.N.
Întrevederea a reprezentat o excelentă oportunitate pentru aprofundarea relaţiei bilaterale în domeniul apărării şi dialogului strategic pe teme de interes reciproc, privind evoluţia mediului de securitate şi iniţiativele de cooperare în cadrul aliat şi al Uniunii Europene.
Au fost evidenţiate progresele realizate de Georgia, pe linia îndeplinirii obiectivelor asumate în cadrul parteneriatului NATO-Georgia. În perspectiva Summit-ului NATO de la Varşovia, ministrul Motoc a precizat că este important ca Alianţa să susţină în continuare Georgia prin identificarea de noi modalităţi practice de intensificare a cooperării, în conformitate cu politica „uşilor deschise”.
Ministrul Motoc a subliniat că Georgia este un partener esenţial al României în Regiunea Mării Negre şi unul din partenerii cei mai importanţi ai NATO şi UE, punctând contribuţia semnificativă a acestei ţări la asigurarea securităţii şi stabilităţii pe plan internaţional.
În continuarea vizitei pe care o efectuează în România la invitaţia ministrului Motoc, ministrul apărării din Georgia are programate întrevederi cu Lazăr Comănescu, ministrul afacerilor externe, şi cu generalul Ion Oprişor, consilierul prezidenţial pe probleme de securitate naţională.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii