Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:02 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întâlniri ale ministrului Duşa cu preşedintele albanez Bujar Nishani şi cu vicepremierul Niko Peleshi

ro

07 Jul, 2015 21:22 930 Marime text
Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, s-a întâlnit marţi, 7 iulie, la Tirana, cu preşedintele Albaniei, Bujar Nishani, şi cu vicepremierul albanez, Niko Peleshi.
Pe timpul celor două întâlniri, ministrul Duşa a subliniat importanţa continuării cooperării bilaterale în domenii cum ar fi instruirea, pregătirea personalului militar şi civil sau al schimbului de informaţii pentru apărare şi a mulţumit pentru contribuţia albaneză cu personal la încadrarea posturilor multinaţionale din cadrul celor două entităţi NATO de comandă-control care se constituie la Bucureşti.
Totodată, oficialul român a arătat că ţara noastră continuă să se implice activ în menţinerea unui mediu de securitate stabil în Balcanii de Vest, inclusiv prin participarea la operaţia Althea din Bosnia şi Herţegovina, în cadrul Politicii de Securitate şi Apărare Comună a Uniunii Europene, dar şi la misiunea NATO în Kosovo (KFOR).
“În contextul de securitate actual, devine vitală capacitatea statelor membre de a înscrie bugetele apărării pe o tendinţă ascendentă şi de a aloca resursele necesare pentru asigurarea capabilităţilor militare de care avem nevoie”, a spus ministrul Mircea Duşa pe timpul întâlnirii cu vicepremierul Peleshi.
Pe parcursul întrevederii cu preşedintele Nishani, ministrul român a evidenţiat angajamentul României de continuare a participării în Afganistan, la misiunea NATO Resolute Support, apreciind, de asemenea, contribuţia Albaniei la eforturile aliate din această ţară, atât la misiunea încheiată, ISAF, cât şi la cea aflată acum în desfăşurare.
“În opinia mea, traversăm o perioadă marcată de multiple provocări la adresa securităţii internaţionale şi, tocmai de aceea, consider că trebuie să ne asigurăm că mediul regional, în special în vecinătatea noastră, este predictibil şi stabil”, a afirmat ministrul apărării naţionale la finalul întâlnirii cu preşedintele Albaniei.
Vizita oficială la Tirana a inclus şi convorbiri cu ministrul albanez al apărării, Mimi Kodheli.
 
 
Biroul de Presă

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii