Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:51 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Mondială a Refugiatului

ro

20 Jun, 2015 14:45 1004 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea, la 20 iunie, a Zilei Mondiale a Refugiatului, un prilej de conştientizare a situaţiei milioanelor de persoane deplasate forţat din cauza conflictelor şi persecuţiilor la nivel global.
Marcarea acestei zile reprezintă, totodată, un moment de reflecţie asupra provocărilor şi riscurilor la care se expun actorii umanitari şi a eforturilor necesare în vederea identificării de soluţii durabile la problemele refugiaţilor.
În 2014, sistemul internaţional umanitar a continuat să fie marcat de crize complexe (Siria, Irak, Sudanul de Sud, Republica Centrafricană), cu consecinţe devastatoare în plan uman şi socio-economic. La sfârşitul anului precedent, peste 59 de milioane de persoane depindeau de protecţia şi asistenţa oferite de Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).
Campania mediatică lansată de UNHCR cu această ocazie vizează sensibilizarea publicului larg cu privire la dimensiunea umană a dramei trăite de refugiaţi şi persoanele deplasate intern, prin prezentarea unor poveşti emoţionante de viaţă.
MAE sprijină apelul UNHCR la solidaritate şi compasiune, pe fondul accentuării climatului de intoleranţă şi xenofobie în multe regiuni ale globului și consideră că redarea cu acuratețe a amplorii fenomenului la nivel public va contribui la o dezbatere constructivă pe marginea beneficiilor și provocărilor migrației internaționale.
Referindu-se la datele preocupante publicate de UNHCR cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului, ministrul român al afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a precizat că “numărul fără precedent al persoanelor deplasate forţat reflectă nu doar sporirea suferinței la scară individuală, ci şi multiplicarea alarmantă a surselor de violenţă şi instabilitate în plan global. Sistemul internaţional umanitar a atins un punct de cotitură, care impune regândirea manierei de răspuns în situații de urgență, cu accent asupra consolidării capacității de recuperare și adaptare a persoanelor strămutate și a comunităților-gazdă.
Organizarea la Istanbul, în mai 2016, a primului Summit Mondial Umanitar reprezintă oportunitatea necesară pentru dezvoltarea de parteneriate şi consacrarea unei noi paradigme de acţiune eficientă, în acord cu dinamica geopolitică actuală.”
În ceea ce privește contribuția României, ministrul Bogdan Aurescu a făcut referire la Centrul de Tranzit în Regim de Urgență de la Timișoara și a evidențiat faptul că „a început ca un proiect pilot unic în lume, primul de acest fel şi veritabil model de urmat, devenind un instrument important al politicii de protecție a refugiaților al UNHCR și un mecanism rapid și eficient de salvare a vieții pentru unele dintre cele mai vulnerabile persoane. România pune astfel în aplicare, din 2008 şi până în prezent, în modul cel mai concret şi cu rezultate vizibile, conceptul de securitate umană.”
Ministerul Afacerilor Externe reafirmă aprecierea pentru activitatea esențială a UNHCR în sprijinul persoanelor vulnerabile și condamnă în termenii cei mai fermi orice tentativă de ameninţare sau atac la adresa lucrătorilor umanitari.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii