Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:02 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vizita secretarului de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă la sediul OSCE din Viena

ro

26 Mar, 2015 18:28 1072 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă a efectuat astăzi, 25 martie 2015, o vizită la Viena, dedicată consultărilor pe teme de securitate. Cu această ocazie, a avut o întrevedere cu Secretarul General al OSCE, Lamberto Zannier.

De asemenea, a participat la consultări cu Reprezentanţii permanenţi ai Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei la OSCE, pe tema situaţiei de securitate din regiune şi a avut întrevederi cu Reprezentanţii permanenţi ai Serbiei şi Germaniei la OSCE, în contextul deţinerii actualei, respectiv viitoarei Preşedinţii în Exerciţiu a Organizaţiei.
În cadrul discuţiilor, secretarul de stat Daniel Ioniţă a reconfirmat sprijinul pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei şi pentru parcursul european al acesteia, preocuparea pentru impactul acţiunilor Federaţiei Ruse, inclusiv la nivel regional, precum şi caracterul inacceptabil al încălcării dreptului internaţional. A subliniat necesitatea evitării creării unui nou conflict îngheţat în regiune şi a evidenţiat rolul important al Misiunii Speciale de Monitorizare a OSCE, precum şi contribuţia României în teren. Totodată, a pledat pentru impulsionarea eforturilor de soluţionare a conflictului transnistrean şi a pledat pentru reluarea procesului de negocieri în format „5+2”.

Oficialul român a reliefat necesitatea respectării pe deplin a principiilor şi angajamentelor asumate de către toate statele participante la OSCE, accentuând că nu este necesară o nouă arhitectură europeană de securitate, ci o mai bună implementare a actualelor obligaţii. În context, a evidenţiat valabilitatea Actului Final de la Helsinki, la aniversarea a 40 de ani de la adoptare. A pledat pentru întărirea prezenţei României la nivelul OSCE, inclusiv la nivelul posturilor profesionale şi de conducere din structura Organizaţiei. A subliniat rolul important asumat de România, prin exercitarea preşedinţiei Comitetului de Securitate al OSCE pentru perioada 2015-2016.
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii