Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:27 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un grup de 33 de elevi din regiunea Lugansk şi-au petrecut vacanţa de primăvară în România

ro

29 Mar, 2015 15:09 978 Marime text
Prin eforturi conjugate ale Ministerului Afacerilor Externe, Ambasadei României la Kiev şi Consiliului Judeţean Suceava, un grup de 33 de elevi din regiunea Lugansk, Ucraina, şi-au petrecut vacanţa de primăvară în judeţul Suceava, în perioada 23 - 29 martie 2015.
Pe traseul spre România, elevii au fost invitaţi la Ambasada României la Kiev, la 21 martie 2015 şi la Consulatul General de la Cernăuţi, la 22 martie 2015, unde s-au întâlnit cu şefii misiunilor diplomatice româneşti.
Acest gest este de natură să demonstreze încă o dată solidaritatea românilor cu populaţia Ucrainei afectată de conflictul din sud-estul ţării vecine şi face proba seriozităţii angajamentului ţării noastre de a contribui la atenuarea efectelor acestei crize, inclusiv în plan umanitar.
România va analiza cu deschidere eventuale solicitări similare, mai multe Consilii Judeţene din ţară exprimându-şi disponibilitatea de a primi în tabere şcolare elevi din zonele afectate de conflict din Ucraina şi de a le oferi condiţiile adecvate pentru petrecerea vacanţelor într-un mediu deschis şi prietenos.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii