Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:06 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Repatrierea unui minore de cetăţenie română din Siria

ro

03 Jul, 2015 13:48 1157 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe informează că joi, 2 iulie 2015, o minoră de cetăţenie română a fost repatriată, la cererea familiei, din Siria, cu sprijinul misiunilor diplomatice ale României la Damasc și Beirut. Familia acesteia a întreprins toate măsurile pe lângă autorităţile siriene, pentru ca minora să poată părăsi neînsoţită Siria.
Deplasarea de la Damasc până la frontiera siriană a fost efectuată cu un autoturism aparţinând membrilor de familie sirieni, iar pe parcursul îndeplinirii formalităţilor de tranzitare a frontierelor siriană și libaneză, efectuate la data de 2 iulie 2015, a beneficiat de sprijinul misiunii diplomatice a României la Damasc. Minora a fost însoţită de către reprezentanţii misiunii diplomatice a României la Damasc până la Ambasada României în Liban, de unde a fost preluată de către reprezentanţii misiunii diplomatice de la Beirut,  care au însoţit-o până la îmbarcarea în aeronavă şi au sprijinit-o inclusiv în efectuarea procedurilor vamale.
Măsura face parte din procedurile de sprijin consular acordat de MAE, prin Ambasadele României la Beirut și Damasc, cetățenilor români aflați în situații deosebite, în statele cu risc major de securitate.
Misiunea diplomatică a României în Siria este în permanent contact cu cetăţenii români din zonele de conflict, acordându-le sprijinul necesar, pentru facilitarea comunicaţiilor, sprijin logistic şi de aprovizionare, în funcţie de situaţia specifică în care se găsesc aceştia. De asemenea, eliberează documente de călătorie şi asigură serviciile consulare necesare, după caz.
Până în acest moment, de la deteriorarea situației de securitate din zonă, au beneficiat de asistență consulară în vederea evacuării din Siria, un număr de aproximativ 600 de cetățeni români și membrii de familie ai acestora.
Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandările ferme adresate cetăţenilor români aflați în zonele de conflict, să contacteze misiunile României din teritoriu pentru a-şi înregistra prezenţa în regiune, astfel încât să poată beneficia de asistenţă și protecție consulară.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea informaţiilor furnizate atât prin intermediul aplicaţiei „Călătoreşte în siguranţă” ce poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone, cât și al serviciului de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii