Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:04 18 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Primirea de către secretarul de stat Anton Niculescu a ambasadorului Chinei la Bucureşti

ro

15 Mar, 2012 01:10 697 Marime text

Secretarul de stat pentru relaţii interinstituţionale, Anton Niculescu, a primit-o astăzi, 14 martie 2012, în vizită de prezentare pe Huo Yuzhen, ambasadorul R.P. Chineze la Bucureşti.

Anton Niculescu a subliniat interesul României pentru promovarea dialogului politic, inclusiv la cel mai înalt nivel, precum şi pentru dezvoltarea cooperării economice dintre cele două ţări, prin materializarea unora din proiectele discutate cu diverse prilejuri la Beijing şi la Bucureşti.

A fost abordată, de asemenea, colaborarea la nivel instituţional dintre cele două ţări şi, în acest sens, a fost accentuată importanţa diplomaţiei parlamentare, ca modalitate alternativă, dar complementară, a dialogul politico-economic bilateral.

La rândul său, ambasadorul chinez a exprimat dorinţa pentru dezvoltarea continuă a tradiţiei existente între România şi China şi a menţionat ca prioritate a mandatului său o aprofundare a cunoaşterii reciproce dintre cele două popoare.

Ti-a placut articolul?

Comentarii