Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:46 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preşedintele BIE, Ferdinand Nagy, a fost primit de către preşedintele Republicii Kazahstan

ro

15 Mar, 2012 01:06 1208 Marime text

Preşedintele BIE, Ferdinand Nagy, împreună cu o delegaţie a Biroului Internaţional pentru Expoziţii (BIE), a fost primit miercuri, 14 martie 2012, de către Preşedintele Republicii Kazahstan, Nursultan Nazarbayev, cu ocazia desfăşurării misiunii de evaluare a candidaturii oraşului Astana pentru organizarea expoziţiei internaţionale din 2017.
În cadrul întrunirii, Preşedintele Nazarbayev a subliniat faptul că proiectul găzduirii expoziţiei internaţionale din 2017 este de importanţă naţionala, având întreaga susţinere a clasei politice, a societăţii civile şi a patronatelor. La rândul lor, reprezentanţii BIE au prezentat procedurile aplicabile în cazul candidaturii pentru organizarea unui asemenea eveniment, menţionând că scopul misiunii este unul pur tehnic, neexistând comparaţii cu alte candidaturi, urmărindu-se doar îndeplinirea condiţiilor stabilite în regulamentele generale BIE.

Membrii misiuni au apreciat în mod deosebit profesionalismul comisiei interministeriale responsabile pentru prezentarea documentelor referitoare la candidatură. Obţinerea voturilor necesare dreptului de a organiza o expoziţie internaţională, voturi ce se exprima în cadrul adunării generale BIE, revine ţării candidate.

În marja deplasării Preşedintele BIE şi delegaţia au fost primiţi de Prim Ministrul Guvernului Karim Massimov, ministrul afacerilor externe Yerzhan Kazykhanov, ministrul afacerilor interne, Kalmukhambet Kassymov, ministrul de finanţe, Bolat Zhamishev şi de primarul oraşului Astana, Imangali Tasmagambetov.

Informaţii suplimentare:

Începând cu luna noiembrie 2011, România deţine preşedinţia Biroului Internaţional pentru Expoziţii, organizaţie internaţională, creată la Paris în anul 1932, comisarul secţiunii române pentru EXPO 2012 Yeosu Republica Coreea, Ferdinand Nagy, fiind investit pentru un mandat de doi ani, cu posibilitate de reînnoire pentru încă doi ani.

În perioada 2012-2013 se vor derula campaniile de promovare şi selecţia ţărilor gazdă pentru expoziţia internaţională din 2017 şi pentru cea mondială din 2020.În cursă sunt înscrise Belgia şi Kazahstan pentru 2017 şi alte cinci state pentru 2020: Turcia, Thailanda, Rusia, Brazilia şi emiratele arabe Unite.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii