Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:14 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Participarea coordonatorului naţional pentru Strategia UE pentru Regiunea Dunării la Forumul Naţional al Clusterelor

ro

06 Oct, 2016 13:49 1144 Marime text
Coordonatorul Naţional pentru Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), Silvia Davidoiu, a participat la lucrările celei de-a cincea ediţii a Forumului Naţional al Clusterelor, care are loc la Galaţi, în perioada 5-6 octombrie 2016.
 
Ediţia de anul acesta vizează oportunităţile de cooperare a clusterelor în Regiunea Dunării, cu accent pe domeniul bio-economiei. În virtutea rolului de instituţie coordonatoare la nivel naţional a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, Ministerul Afacerilor Externe este co-organizatorul acestui eveniment, prin Biroul SUERD, având drept scop de a aduce cât mai aproape beneficiarii, încurajându-i să se angajeze în proiecte de cooperare internaţională în domeniul vizat, precum şi prezentându-le informaţiile necesare referitoare la SUERD.
 
Panelul dedicat tematicii SUERD, moderat de coordonatorul naţional, a ocazionat un schimb de opinii şi experienţe ale experţilor naţionali şi internaţionali în materie de macro-strategii, cu evidenţierea celor mai bune practici identificate pentru încurajarea dezvoltării clusterelor şi inovării.
 
Astfel, coordonatorul naţional a evidenţiat în prezentarea sa:”Cooperarea transfrontalieră şi trans-sectorială este unul din cele mai importante aspecte ale SUERD. Evenimentul de astăzi este o bună ocazie pentru informarea potenţialilor beneficiari SUERD. Încurajez clusterele să se angajeze în formule de cooperare. În calitate de instituţie coordonatoare a SUERD, MAE are un rol de platformă de sprijin al comunicării şi cooperării între parteneri”.
 
În cadrul dezbaterilor, participanţii au exprimat aprecieri pentru deschiderea MAE în vederea sprijinirii identificării soluţiilor pentru internaţionalizarea clusterelor şi susţinerii unor proiecte de vizibilitate în formula clusterelor cu impact asupra macro-regiunii Dunării și a cetățenilor săi.
 
 
Informaţii suplimentare:
 
Strategia UE pentru regiunea Dunării (SUERD) este proiectul politic european de amploare şi vizibilitate lansat de România împreună cu Austria. SUERD reprezintă un instrument de cooperare a statelor din bazinul Dunării (9 state membre UE şi 5 state non-membre UE), destinat dezvoltării economice şi sociale a macro-regiunii dunărene, prin consolidarea implementării în regiune a politicilor Uniunii Europene. Mai multe detalii despre SUERD sunt disponibile la http://www.mae.ro/strategia-dunarii  sau www.danube-region.eu .
 
Forumul Clusterelor este un eveniment anual, organizat sub patronajul Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică. Ediţia de anul acesta, a cincea, se desfăşoară în sesiuni plenare şi de lucru. Clusterele reprezintă una dintre priorităţile Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), domeniul fiind abordat distinct în cadrul uneia din cele 11 Arii Prioritare SUERD - respectiv, Aria Prioritară 8, „Competitivitate şi Clustere”. Mai multe detalii despre ediţia Forumului din anul curent sunt disponibile la http://www.afaceri.ro/afaceri-ro-galati-conference-2016/.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii