Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:57 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Afacerilor Externe salută marcarea Zilei Culturii Naţionale - 15 ianuarie 2015

ro

15 Jan, 2015 14:56 1140 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe salută marcarea, la 15 ianuarie – data naşterii poetului naţional Mihai Eminescu – a Zilei Culturii Naţionale.
Această zi reprezintă un moment cu semnificaţie simbolică şi o ocazie de a reflecta asupra reprezentativităţii culturale şi identitare româneşti, asupra unei mai bune şi adecvate cunoaşteri a valorilor culturii române în lume.

În fiecare an, evenimentele dedicate marcării Zilei Culturii Naţionale de către Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice şi consulare şi al institutelor culturale româneşti din străinătate, se circumscriu unei ample agende de diplomaţie publică şi culturală, printre reperele sale numărându-se aniversări ale numelor româneşti de referinţă din patrimoniul cultural universal. În 2014 au fost omagiaţi Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir, iar în 2015 vor fi promovate operele lui Constantin Brâncuşi şi George Enescu.

„De Ziua Culturii Naţionale, doresc să transmit românilor -  deopotrivă celor din ţară şi celor din afara graniţelor - îndemnul de a păstra şi de a cultiva în rândul generaţiilor viitoare valorile culturii române şi simbolul principiilor şi aspiraţiilor naţionale pe care le întruchipează Mihai Eminescu”, a declarat cu această ocazie ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii