Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:14 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesajul ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, cu ocazia Zilei Naţionale a României

ro

01 Dec, 2016 09:21 1275 Marime text
Ziua Națională a României reprezintă un reper fundamental al identității poporului român, fiind, an de an, prilejul de aniversare a momentului istoric al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, realizate prin dragostea de țară, devotamentul, perseverența și sacrificiul înaintașilor noștri, care au făcut posibilă atingerea idealului suprem de unitate al națiunii române.
 
Capacitatea de a furniza predictibilitate, încredere și stabilitate într-o regiune cu tensiuni și riscuri diverse profilează astăzi țara noastră ca partener respectat și credibil în cadrul Uniunii Europene și al NATO. În acest moment aniversar, la finalul unui an deosebit de complex, cu numeroase provocări la nivel internațional și regional, doresc să reafirm atașamentul României pentru principiile dreptului internațional, pentru promovarea respectului reciproc, a bunei înțelegeri, deschiderii către dialog, a valorilor multiculturalismului, care stau la baza profilului internațional al României și a acțiunii sale externe.
 
Demersurile diplomației românești vor continua la fel de hotărât pentru a consolida statutul țării noastre la nivel internațional, contribuția și prezența constantă a României la eforturile comune pentru o lume mai sigură și mai pașnică, pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor români, pentru a ne promova cultura, tradițiile și identitatea.
 
În această zi aniversară, adresez mulțumirile mele și ale colegilor mei tuturor românilor din țară și din străinătate care, prin activitatea lor de zi cu zi, prin valorile care le călăuzesc viața, contribuie la progresul și promovarea României.
 
La mulți ani tuturor românilor! La mulți ani, România!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii