Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:23 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marcarea a 60 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice dintre Romania si Mongolia

ro

29 Apr, 2010 18:53 829 Marime text

Marcarea a 60 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Mongolia

România şi Mongolia sărbătoresc astăzi, 29 aprilie, 60 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice.

Ministerul român al Afacerilor Externe va organiza la 7 mai 2010, în cooperare cu doamna Rodica Pop, Consulul onorific al Mongoliei la Bucureşti, o manifestare dedicată celei de a 60-a aniversare a relaţiilor diplomatice. La acest eveniment vor participa membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti şi parteneri mongoli aflaţi în România în cadrul unor proiecte de cooperare bilaterală.   

De asemenea, la Ulan Bator au fost organizate de către Ministerul mongol al Afacerilor Externe, la 23 aprilie 2010, o serie de manifestări dedicate aniversării, la care a participat ambasadorul României în Mongolia, rezident la Beijing, Viorel Isticioaia Budura.

Ministrul mongol al afacerilor externe şi comerţului exterior, Gombojav Zandanshatar, a apreciat, în cadrul unei întâlniri cu ambasadorul român, că „stabilirea relaţiilor diplomatice cu România şi cu alte ţări din Europa de Est a reprezentat un moment major în politica externă a Mongoliei, marcând începutul unei ere paşnice după a doua conflagraţie mondială cu efecte devastatoare”. 

Preşedintele Grupului Parlamentar de Prietenie Mongolia – România, Ganbyamba Navaansamdan, a folosit această ocazie pentru a reitera importanţa dialogului şi cooperării la nivel parlamentar.

Consulul onorific al României la Ulan Bator, Odonsuren Ulziibat, a marcat, de asemenea, aniversarea celor 60 de ani de relaţii diplomatice româno-mongole, prin organizarea unui seminar economic.

În marja acestui eveniment, între Centrul Român pentru Comerţ şi Investiţii Străine şi Agenţia mongolă pentru Comerţ Exterior şi Investiţii Străine a fost semnat un Memorandum de Înţelegere, pentru a relansa cooperarea şi schimburile de informaţii economice între ţările noastre.      

Ministrul culturii, educaţiei şi ştiinţei Yondon Otgonbayar şi ambasadorul român au semnat, de asemenea, Programul Interguvernamental de Cooperare între România şi Mongolia în domeniile educaţiei, ştiinţei şi culturii, pe perioada 2010 – 2012.

La Ulan Bator au fost organizate cu această ocazie şi alte evenimente culturale, cum ar fi deschiderea Expoziţiei de fotografii “Frumuseţile României “ la Muzeul de Artă “Zanabaazar”, împreună cu Asociaţia de Prietenie “Amicii României”.

Totodată, partea mongolă difuzează la 29 aprilie 2010 filmul documentar „Apusenii la viitor” şi publică traducerea în limba mongolă a poemului “Luceafărul” de Mihai Eminescu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii